Guvernul vrea să aloce bani pentru 10.000 de tineri antreprenori. „Se înregistrează eșecuri ale pieței, statul este solicitat să intervină în economia reală”

Programul „Start-up Nation – Romania” a ajuns pe masa Camerei Deputaților, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii fiind menit să acorde ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari.

OUG nr. 10/2017 a trecut de Senat și, luni, a fost înregistrată la Camera Deputaților.

„Având în vedere prevederile Programului de Guvernare, este necesară aprobarea de măsuri menite să asigure implementarea acesteia. (…) În România, 99% din companii sunt IMM-uri, care produc 60% din PIB și angajează 60% din forța de muncă. Mediul economic românesc se găsește într-un moment caracterizat de pesimism cu privire la dezvoltarea sa (13,78% dintre companii apreciază că evoluția mediului de afaceri românesc va fi favorabilă IMM-urilor), de dificultăți în depășirea problemelor de ordin birocratic (61,41% dintre IMM-uri consideră că birocrația este principala problemă în dezvoltarea afacerii) și de lipsa de interes în accesarea de programe cu finanțare europeană (81,66% dintre întreprinzători intenționează să NU acceseze fondurile structurale în perioada următoare). În contextul actual, când se înregistrează o serie de eșecuri ale pieței, îndeosebi ale celei financiare, statul este tot mai solicitat să intervină în economia reală, în vederea impulsionării/relansării activității economice. (…) În condițiile actuale, nu se poate asigura punerea în aplicare a Programului de Guvernare și îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a exercita conducerea generală a administrației publice, cu repercusiuni directe asupra cetățenilor, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență”, se arată în expunerea de motive a guvernului Sorin Grindeanu.

Astfel, sumele necesare implementării programului „Start-up Nation – Romania” se vor asigura anual de la bugetul de stat, iar întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis are obligația să facă dovada, la momentul depunerii cererii de decont, a angajării, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și cu normă întreagă a minimum doi salariați, precum și obligația menținerii celor două locuri de muncă pentru cel puțin trei ani, începând cu anul următor plății ajutorului de minimis.

OUG nr. 10/2017 este trimisă la Comisia pentru industrii şi servicii, unde termenul pentru raport este 13 aprilie a.c. și cel pentru amendamente este 5 aprilie a.c.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*