George Vișan, după lucrările APCEMN: „România are capacitatea să devină un furnizor energetic pentru Republica Moldova”

Deputații George-Gabriel Vişan (PSD Constanța) și Ilie Dan Barna (USR), membri ai Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), au participat, în perioada 11-12 aprilie 2017, la cea de-a 48-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN, care a avut loc la Tbilisi (Georgia), în organizarea Parlamentului Georgiei.

Pe ordinea de zi a reuniunii au figurat dezbaterea și aprobarea proiectului de raport și rezoluție cu tema “Dezvoltarea de noi surse de energie și energie regenerabilă în țările membe OCEMN”.

Este de menționat faptul că delegația română a contribuit la elaborarea acestui raport.

Rușii s-au prezentat cu cifre negative

Deputatul constănțean George Vișan susține că „România are capacitatea să devină un furnizor energetic  pentru țările vecine precum Moldova, Serbia și Bulgaria. Avansul înregistrat de țara noastră în sectorul producției energiei regenerabile poziționează Romănia în topul țărilor din regiunea Mării Negre. Este important să continuăm cooperarea cu statele din regiune, care sunt în plină dezvoltare economică!”

„Doar 1% din producția energetică națională este energie regenerabilă. Reprezentanții Federației Ruse au precizat că, începând cu 2015, au investit 3,5 miliarde USD în energie nucleară”, a completat George Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Cea de-a 45-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre a avut loc la Chișinău, în iunie 2015, unde tema generală a întrunirii a fost „Contribuția parlamentară la implementarea Agendei Economice 2012 a OCEMN – situația actuală și perspective viitoare”.

APCEMN a fost creată ca rezultat al unor schimbări politice majore ce au avut loc la sfârșitul anilor 1980, când țările din regiunea Mării Negre au reapărut pe scena mondială. Declarația Summitului privind Cooperarea Economică a Mării Negre” și „Declarația Bosforului”, semnate la Istanbul în data de 25 iunie 1992, au definit principiile fundamentale și obiectivele Cooperării Economice a Mării Negre instituind oficial un nou proces regional de cooperare cu participarea a unsprezece țări: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina.

Opt luni mai târziu, pe data de 26 februarie 1993, la Istanbul, reprezentanții parlamentelor a țărilor mai sus menționate, cu excepția Bulgariei și a Greciei, au adoptat „Declarația privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre”. În iunie 1995, Grecia s-a alăturat Adunării ca un al zecelea membru cu drepturi depline. Bulgaria a devenit al unsprezecelea membru cu drepturi depline în iunie 1997.

Adunarea Parlamentară este compusă din 70 de parlamentari reprezentând toate cele unsprezece țări membre ale Cooperarii Economice a Mării Negre. Adunarea Populară din Egipt, Parlamentul Francez, Bundestagul german, Knesset-ul Statului Israel și Consiliul Național al Republicii Slovace au un statut de observatori.

Scopurile APCEMN sunt acelea de a asigura înțelegerea și adoptarea de către popoare a idealurilor și scopurilor cooperării economice a Mării Negre, de a introduce legislația necesară pentru implementarea deciziilor luate de șefii de stat, de Guvern sau de către miniștrii Afacerilor Externe sau de a promova cooperarea cu alte organizații internaționale sau regionale.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*