File de istorie uitată și înviată: martirii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comemorați ca sfinți

Canalul românesc al morții, numit și Dunăre-Marea Neagră, cea mai mare lucrare de inginerie din istoria recentă a României. Acum 66 de ani, începea infernal pentru disidenţii comunismului, obligaţi să muncească pe vreme neprielnică, cu utilaje și instrumente rudimentare, dar și cu patul puștii la cap, gardienii care se asigurau că „dușmanii poporului” și „clasa exploatatoare” se vor pierde, la propriu, în construcţia celui de-al treilea cel mai mare canal din lume. În mare parte, au reușit. De la Cernavodă și până la Capul Midia, locul în care apa se varsă în mare, malurile acestui Canal sunt pline de osemintele celor care și-au pierdut viața și care nu au fost niciodată îngropați creștinește sau identificați de familiile lor.

Un muzeu pentru „cei prigoniți pentru dreptate”

Duminică, 3 iulie, în ziua în care Biserica Ortodoxă Română se află în Duminica a 2-a după Rusalii, care, în Patriarhia Română, este numită Duminica Sfinților Români, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sosit la mânăstirea „Tuturor sfinților români” de la Poarta Albă – Galeșu, care își serbează hramul. De la primele ore ale dimineții, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a monumentului dedicat victimelor din lagărele de muncă forțată ale Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de un cuvânt de învățătură despre importanța sfinților români.

„Atunci oamenii erau mai curajoși și, aflând că Hristos este prigonit, a trimis vorbă să vină la Sine cei prigoniți pentru Hristos și, iată, Biserica, pe aceștia care au fost prigoniți și au murit ca mucenici, i-a așezat în calendarul său, cuvioși, ierarhi și drepți! Pe cei care au pătimit în secolul al XX-lea, noi îi pomenim în general, dar trebuie să ne aducem aminte de jertfa lor, ei sunt fermentul care au ținut aprinsă flacăra credinței! (…) Ne spune Mântuitorul: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci aceia vor primi Împărăția Cerurilor!” Așa nădăjduim și noi, că va veni vremea… că unii dintre ei au trădat, au cârtit, dar mulți dintre ei au rămas statornici, au rămas vii cu sufletele lor și, iată Dumnezeu, a ales dintre toți pătimitorii înțelepți și jertfelnici care să aducă în actualitate acea jertfă a tuturor celor din închisori și prigoniri!”, a spus IPS Teodosie.

Potrivit înaltului ierarh, printre planurile sale se regăsește și ridicarea unui muzeu, dedicat victimelor de la fosta colonie de muncă forțată, Galeșu.

„Satana, pentru că a văzut aici oameni dârji, puternici, și-a întețit planul său și a inspirat întunericul său prin mulți călăi ai săi de aici. Este una din cele mai urâte și grele chinuri pe care le-au suportat oamenii de aici, de la Periprava, Aiud, Pitești, Râmnicu Sărat, Jilava, din atâtea părți… Ce-au însemnat acești oameni care au suferit: flori ai credinței și a intelectualității, a demnității românești! Aceștia au suferit și au salvat neamul nostru!”, a mai spus IPS Teodosie.

Monumentul dedicat victimelor din lagărele de muncă forțată ale Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari a fost inaugurat duminică, iar la baza crucii din marmură este inscripționat un citat al părintelui Justin Pârvu: „Pământul acestei ţări este sfânt prin martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc”.

Canal 3

Mănăstirea este ridicată pe locul fostelor barăci de pe malul Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari. Unul dintre supraviețuitorii lagărelor comuniste a fost părintele arhimandrit Justin Pârvu, cel care a și participat la prima slujbă de hram a mănăstirii.

La evenimentul de duminică au participat sute de persoane, printre care și zeci de basarabeni, sosiți ca turiști la Constanța. Nu au ezitat să participe la emoționantul eveniment, iar patriotismul celor de peste Prut nu s-a lăsat așteptat. Au participat la slujba inițiată de arhiepiscopul Tomisului și au ascultat cu atenție mărturiile unor foști deținuți politici. În ciuda soarelui arzător și a faptului că duminică a fost ultima lor zi de ședere pe litoralul românesc, s-au plimbat în toată zona pentru a culege informații despre sistemul politic care și-a lăsat amprenta torționară și în regiunea lor. Aceștia au avut parte și de un ghid, jurnalistul constănțean Codruț Burdujan, un bun cunoscător al regimului de detenție din perioada fostului regim.

Doi supraviețuitori ai regimului de teroare comunist, Nae Nicolau (DREAPTA) și Mirel Stănescu (STÂNGA), vizibil emoționați, și-au amintit despre vremurile de atunci.

Canal 5

„Erau 10-15 cazărmi, cu pază organizată, cadre MAI și care stabileau un program de colonie de muncă foarte riguros și, în același timp, cu scopul de distrugere, de desființare a ființelor umane. Mulți erau nepregătiți, neîmbrăcați, numai într-o cămașă, scoși și ținuți cu burta la pământ ore întregi. Regim atât de sever și de distructiv… era politica regimului de lichidare a păturii intelectuale în special, pe durata a nouă ani, începând cu 1949”, a spus Nae Nicolau.

„Au mâncat broaște vii și câinele comandantului. Se aruncau în sârma ghimpată ca să fie împușcați”

Mirel Stănescu a trecut, pe lângă Poarta Albă, pe la Gherla și pe la Periprava. A susținut în preajma unor colegi de școală că nu susține regimul comunist și că vrea să fugă din țară, iar în 1957, la vârsta de doar 16 ani, a fost încarcerat!

„Un omagiu al răstimpurilor terorii comuniste: Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost unul din primele mari proiecte comuniste pentru exterminarea elitelor și a adversarilor regimului comunist. Lucrările la Canal au început în 1949, primele organizări de șantier de la Poarta Albă și s-au terminat în 1953, din motive necunoscute, a fost un faliment major al regimului comunist. Canalul a fost inspirat de sovietici, pentru a-și anihila adversarii politici. Imediat după instalarea regimului comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, într-o vizită la Stalin i s-a plâns de opoziția care încă era destul de puternică și Stalin l-a sfătuit: „Am auzit că între Dunăre și Marea Neagră e lipsă de apă și poți să faci acolo un Canal! O să-ți dăm noi niște oameni, utilaje pe care le-am folosit la Volga-Don, Baikal ș.a. Acolo ai să anihilezi toți adversarii politici”. Au fost aduși deținuți politici din toate temnițele comuniste. Primul șantier a fost la Poarta Albă, apoi la Galeșu, unde erau majoritari preoții; la Noua Culme, la Midia Năvodari – ultima parte a Canalului. S-a muncit în condiții îngrozitoare. Oamenii au fost striviți de malurile de pământ care se prăbușeau peste ei, călcați de vagonete… Cei mai mulți au murit înghețați, iarna 1950-1951 a fost îngrozitoare, oamenii erau foarte prost echipați, mâncarea era îngrozitoare, o alimentație de subnutriție. Mulți nu au rezistat și s-au sinucis. Normele (de muncă – n.r.) erau imposibil de realizat”, a spus Mirel Stănescu.

Mărturiile fostului deținut politic sunt cutremurătoare. Și-a amintit că în lagărul de la Poarta-Albă exista o secție în interior, practic un lagăr în interioriul lagărului, destinat preoților sau adversarilor politici ai regimului comunist: legionari, țărăniști sau liberali. Aceștia aveau un regim „special”, caracterizat prin înfometare. Descrierea vieții acestor deținuți de către Mirel Stănescu este zguduitoare:

Canal 4

„Pur și simplu, se aruncau în fața vagonetelor sau în sârma ghimpată ca să fie împușcați de santinele. Au fost niște metode îngrozitoare! La Capul Midia se afla un călău, care se numea Liviu Borcea, un căpitan. Era de o cruzime și de o ferocitate greu de imaginat. În interiorul lagărului mai era încă un lagăr, acolo erau foștii demnitari, care au luptat pe Frontul de Răsărit, foști legionari, cei mai educați! Erau supuși unui regim de înfometare. Li se dădea o felie de pâine și un terci. Vietățile care traversau sârma și ajungeau la acești oameni, insecte, șerpi, broaște, toate erau mâncate! A fost o dată o ploaie torențială și a adus acolo mai multe broaște, ca niște sălbatici le-au mâncat de vii! O dată, călăul ăsta, Liviu Borcea, avea un câine, o cățelușă, pe care o botezase Mida, după numele lagărului. Se distra cu ea. Și o dată, câinele a intrat în incinta unde se găseau oamenii aceștia înfometați, de care vorbeam. Au omorât acest câine și l-au mâncat, de foame! Călăul a ordonat apoi percheziții, torturi”, a mai spus Mirel Stănescu.

„Nevasta l-a așteptat 23 de ani”

Fostul deținut politic, Mirel Stănescu, își amintește că mama sa organiza parastase, fiind convinsă că el a murit! Deținuții nu aveau dreptul la pachete sau vizite, iar rudele lor, neștiind nimic de ei, începeau să creadă că sunt morți. După eșecul primului proiect Canalul Dunăre-Marea Neagră, nomenclatura comunistă a încercat să găsească vinovați.

„Șeful Canalului a încercat să găsească niște „țapi ispășitori” și s-au înscenat niște procese unor salariați. Cu unul dintre ei am locuit pe acea stradă. Au fost anchetați, li s-au înscenat două procese, au fost aduși muncitori din toată țara ca să asiste! Au mai asistat și niște reprezentanți sovietici. Eu aveam 12 ani când a fost arestat, Nichita Dumitru se numea, a fost executat. Au fost toți găsiți ca sabotori ai economiei naționale, că au denigrat regimul comunist. Fiica lui este inginer în București, o cunosc personal, nici astăzi nu poate să aprindă o lumânare pentru tatăl ei, nu știe unde a fost îngropat. Sunt mii și mii de asemenea cazuri”, a mai spus Mirel Stănescu.

Fostul deținut politic și-a mai amintit de cazul unui coleg de cazarmă, care a primit o pedeapsă cruntă: 23 de ani de închisoare. Stănescu a precizat că, la ieșire, acesta a fost așteptat de soția sa!

La lagărul de la Poarta Albă a activat şi torţionarul Ion Ficior, cel de-al doilea torţionar acuzat de genocid, pentru crimele comise la Periprava. Mirel Stănescu a precizat că, recent, a fost martor în instanță în cazul torționarului Ion Ficior. Fostul comandant de la Periprava este acuzat de crime împotriva umanității, după ce sub comanda sa ar fi murit 103 deținuți politic, iar în luna martie a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.

Sistem politic bazat pe moartea planificată. Și pe „cosorul lui Moceanu”

Valul de arestări a început în 1947, odată cu crearea Republicii Populare România, când închisorile au fost înţesate cu legionari, dar şi cu monarhişti (țărăniști, liberali) şi preoţi, ingineri, medici, profesori, militari, practic oricine nu întâmpinase cu suficient entuziasm venirea marxism-leninismului, instaurată cu tancurile.

Canalul Dunăre-Marea Neagră are o adâncime de 6-7 metri, o distanță de 63 de kilometri, iar deținuții erau obligați să sape câte patru metri cubi fiecare, iar cine nu reuşea, nu primea de mâncare. Pământul trebuia spart cu târnacopul, încărcat cu roaba şi ridicat pe movila care creştea.

În mijlocul terorii, nebunia închisorilor năştea şi situaţii comice, ca atunci când autorităţile au oferit cursuri de alfabetizare: medici, avocaţi, profesori – toţi s-au înscris la cursuri, pentru a scăpa de munca extenuantă. Mulți dintre noi ne aducem aminte de secvența din volumul lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”, în care personajul principal, filosoful Victor Petrini, participă la lecția despre „cosorul lui Moceanu”. Ideea a fost imbecilă până și pentru comuniști, care au renunțat ulterior la ea.

Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în urma cercetării registrelor de stare civilă, un fost deţinut politic a extras un număr de 844 de certificate de deces ale deţinuţilor de la Canal: 23 în 1950; 35 în 1951; 305 în 1952; 481 în 1953. O anchetă a Securităţii din 1967 cu privire la decedaţii de la Canal arată că pentru 1.034 de decese nu s-au întocmit niciun fel de acte şi nu au fost trecute în registrul de stare civilă. Conform aceluiaşi raport, în ianuarie 1953 muriseră 133 de deţinuţi.

Lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră au început în iunie 1949 și peste 11 lagăre de muncă forţată au fost înfiinţate pe traseu. În iulie 1953, după un proces răsunător al sabotorilor de la Canal (august-septembrie 1952), conducerea comunistă decide să închidă şantierul, pentru care nu mai avea resurse financiare.
Intuind importanța proiectului, dar cu altă abordare, Nicolae Ceaușescu a reluat în 1975 cea de-a doua etapă a lucrărilor, care s-au finalizat în 1984, apoi în 1987 a fost finalizată cea de-a treia etapă, prin inaugurarea ramificaţiei Poarta Albă-Midia Năvodari.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*