Festivalul Elenismului, gata de start. Comunitatea elenă Elpis Constanța merge la Craiova, pentru un veritabil regal de muzică și dans

Uniunea Elenă din România organizează în fiecare an Festivalul Elenismului și, conform tradiției bine împământenite, acesta este organizat alternativ în diverse locații din România și Grecia. Anul acesta, Festivalul Elenismului va avea loc la Craiova. Potrivit președintelui comunității elene Elpis Constanța, Anton Traian Antoniadis, festivalul se desfășoară în perioada 12-15 octombrie și reunește toate cele 20 de comunități locale ale Uniunii Elene din România. De asemenea, acest veritabil regal de muzică și dans beneficiază și de sprijinul Direcției de Relații Interetnice a Guvernului României și al Ministerului Culturii.

Anul trecut, festivalul a fost organizat în Grecia, chiar la poalele Acropolei, în cel mai prestigios teatru dedicat dansului grecesc, respectiv Dora Stratou, unde comunitățile elene din România au fost aplaudate la scenă deschisă în fiecare din cele trei zile de festival.

Comunitatea elenă Elpis Constanța este intens implicată în activități socio-culturale. A contribuit și anul acesta la proiectul ambițios de perpetuare a limbii și culturii elene prin Olimpiada Națională de Limbă Neogreacă, eveniment ajuns la cea de-a XVI-a ediție, organizată la sfârșitul lunii aprilie a.c., la Brașov. La această olimpiadă participă 185 de elevi, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, scopul acesteia fiind promovarea excelenței, respectând standardele cadrului european comun de referințe pentru limbi străine și comunitare, fiind integrată în calendarul concursurilor și olimpiadelor școlare ale Ministerului Educației Naționale. De asemenea, Olimpiada Internațională a Elenismului, singura de acest gen din lume, a avut loc în perioada 7-10 septembrie a.c., la București, fiind un alt eveniment organizat de Uniunea Elenă din România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și sub patronajul Parlamentului României. Olimpiada Internațională a Elenismului are ca scop afirmarea identității culturale, păstrarea tradițiilor, unde, potrivit comunității elene Elpis Constanța, au participat concurenți nu doar din România, ci și din Cipru, Grecia, Republica Moldova, Bulgaria sau Ungaria.

Se apropie data de 28 octombrie, una din cele două zile naționale ale Republicii Elene, aceasta fiind cunoscută drept „Ziua Marelui NU!” Antoniadis ne-a dezvăluit faptul că, anul acesta, evenimentul va fi marcat printr-o sărbătoare inedită și unică pentru Constanța, prin două spectacole-concert, care vor avea loc pe 28 și 29 octombrie. Informațiile suplimentare vor fi furnizate în perioada următoare, după Festivalul Elenismului de la Craiova.

CITEȘTE ȘI:

Grecii constănțeni serbează „Ziua Marelui NU!” Antoniadis: „Ziua în care poporul grec a stat demn în fața istoriei!”

Comunitatea elenă Elpis Constanța se bucură de o largă apreciere socială pe plan local, evenimentele tot mai dese din ultimii ani fixând în mentalul colectiv o legătură și mai strânsă interetnică și întărind specificul și spiritul multietnic dobrogean. Încercarea de anul trecut de a stabili un nou record mondial prin cel mai mare număr de participanți la dansul specific grecesc, sirtaki, va fi repetată anul viitor, comunitatea elenă Elpis Constanța fiind determinată să își treacă numele în Cartea Recordurilor.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Peste 6.000 de inimi frânte pe plaja Modern, la dansul care ar fi trebuit să ne trimită în Cartea Recordurilor. Antoniadis: „Doamna arbitru nu poate să numere noaptea”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*