Făgădău și Țuțuianu: „Am primit cu profundă durere vestea mutării la cele veșnice a profesorului Gheorghe Dumitrașcu”

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a anunțat miercuri că a primit „cu profundă durere vestea mutării la cele veșnice a profesorului Gheorghe Dumitrașcu”.

„România pierde un mare istoric, mediul universitar pierde un profesor de înaltă calitate morală și pregătire didactică, scena politică pierde pe unul dintre puținii oameni politici care s-au ridicat peste nivelul vremurilor postdecembriste, constănțenii pierd un om bun, de mare caracter, model de verticalitate pentru toate generațiile, un om pe care prezentul nu l-a meritat, foștii elevi, printre care mă număr și eu, își pierd dirigintele, mentorul, pedagogul care făcea din fiecare lecție de istorie un eveniment viu. Îi suntem recunoscători pentru fiecare rând scris lăsat posterității, pentru fiecare oră de istorie predată, pentru fiecare lucrare îndrumată, pentru modelul de om politic curat și moral, pentru toată moștenirea scrisă, vorbită și spirituală. Îi mulțumim pentru cartea de istorie pe care însuși a scris-o prin propria-i viață. În prima ședință voi propune consilierilor locali ca o stradă din municipiu să poarte numele profesorului Gheorghe Dumitrașcu. Laviniei, lui Decebal și întregii familii le transmit cele mai profunde condoleanțe! Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Împărăția Sa!”, a transmis Decebal Făgădău.

Trecerea la cele veșnice a profesorului Gheorghe Dumitrașcu lasă și în inimile clericilor „o firească tristețe, dar și dorul nestins al reîntâlnirii în veșnicie”, așa cum a anunțat, miercuri, Arhiepiscopia Tomisului.

Prin viața și opera sa, distinsul profesor s-a dovedit a fi o personalitate marcantă a societății constănțene, la nivel local și național. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ierte și nădăjduim să-l învrednicească a fi cetățean de onoare al Raiului, precizează reprezentanții Arhiepiscopiei.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, deplânge trecerea la cele veșnice a reputatului istoric Gheorghe Dumitrașcu.

„Constanța pierde un mare istoric, un dascăl iubit de studenți, scriitor deopotrivă, un patriot dar și un important om politic în perioada 1990-2000. Marele profesor Gheorghe Dumitrașcu, cel care a format generații de tineri, va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră. În aceste clipe grele, doresc să transmit familiei sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a precizat Țuțuianu.

Miercuri, la ora 12:00, profesorul Gheorghe Dumitrașcu a fost depus la casa mortuară a Cimitirului Central – Clares. Joi, de la 07:00, cortegiul funerar va pleca spre Catedrala Sfinții „Petru si Pavel”, iar de la ora 11.00 va începe slujba de înmormântare. În jurul orei 13.30, cortegiul va ajunge la Cimitirul Central unde va începe procesiunea de înhumare în cavoul familiei.

Profesorul Gheorghe Dumitrașcu a murit marți, ora 19.00, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, din cauza agravării problemelor de sănătate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*