Făgădău și APMC, la masă cu companii americane: „Dorim transformarea Portului Constanța într-un hub energetic”

O delegație oficială condusă de atașatul comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, Joshua Burke, și consilierul primului ministru, Cosmin Ghiță, însoțiți de reprezentanți ai unor importante companii americane, a avut, luni, o întâlnire cu conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (APMC), pe tema oportunităților de investiții. La discuții au luat parte directorul Direcției Exploatare din cadrul APMC, Teodor Patrichi și primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Potrivit APMC, vizita în Portul Constanța, sub titulatura Constanta Business Day, a vizat interesul partenerilor americani pentru potențialul porturilor maritime românești, a posibilităților de dezvoltare a afacerilor, în special în domeniul energetic.
„Dorim transformarea Portului Constanța într-un hub energetic. Se estimează o creștere a cererilor în ceea ce privește petrolul, gazele din Marea Neagră. Portul Constanța are toate calitățile pentru a deveni un hub energetic în zona Mării Negre”, a declarat Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al APMC.

Printre companiile prezente la întâlnirea de luni se regăsesc nume grele ale corporatismului american, precum IBM sau ORACLE.

Membrii delegației au făcut și un tur tehnic al Portului Constanța la bordul navei „Anghel Saligny”.
„A fost o întâlnire în care ambasada Statelor Unite, cu atașatul economic, au venit însoțiți de un număr de companii. Portul a prezentat proiectele sale, iar eu m-am dus acolo ca un testimonial de atragere de operatori economici mari în Constanța. De asemenea, am prezentat și eu proiecte ale municipalității, însă main focusul a fost pe Port, nu pe oraș”, a spus primarul Decebal Făgădău, pentru TOMIS NEWS.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*