EXCLUSIV Un nou impozit pentru agenții economici din turism! Mircea Dobre: „Acest proiect de lege a fost cerut de toți operatorii din România!”

Proiectul de lege privind impozitul specific unor activități, inițiat de deputatul constănțean Mircea Titus Dobre (PSD) a fost adoptat marți, în Camera Deputaților, forul decizional în acest caz.

Potrivit proiectului de lege inițiat de Dobre, la care s-au alăturat alți 116 deputați și senatori, prevede asigurarea „unui tratament fiscal echitabil în mediul economic care să respecte principiul proporționalității, noua modalitate de impozitare aplicabilă contribuabililor din sectorul turistic, restaurante și alimentație publică, va conduce la promovarea unei etici în afaceri, prin eliminarea concurenței neloiale”.

Practic, legea fixează noi metode de impozitare pentru cei care desfășoară activități principale în domeniile: hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri, cafenele și care au realizat o cifră de afaceri netă de până la 5 milioane EUR, echivalent în lei.

„Străinii ăia care vin să investească…”

Dezbaterile generale de marți din cadrul Camerei Deputaților nu au fost lipsite de stilul clasic al parlamentarilor, cu înțepături și ironii.

Deputatul PNL, Virgil Guran, și-a anunțat sprijinul pentru deputatul constănțean, Mircea Dobre, înainte de votul final.

„Această lege eu spun că este necesară. În primul rând, sunt foarte mulți agenți economici, care nu au cine știe ce activitate dar sunt controlați de cei de la Finanțe și când vin acele controale își trag niște amenzi de își închid restaurantul ăla mic sau barul… pentru că, din păcate, la noi nu se înțelege foarte bine ce înseamnă o activitate de îndrumare și control și poate ne gândim împreună ce facem, pentru că nu toată lumea fură în țara asta și trebuie prevenit din anumite puncte de vedere. Mulți agenți economici se bucură că au plătit un impozit și sunt lăsați în pace, nu mai sunt bătuți la cap. Al doilea lucru, marile lanțuri hoteliere, cu străinii ăia care vin și investesc în România doar pentru că suntem o piață o desfacere, nu pentru că vor să dezvolte această țară, am văzut statistica de la domnul Dobre, au început să nu prea mai plătească în momentul de față. Eh, trebuie să plătească conform acestei legi și nu să scoată veniturile prin diferite firme de consultanță, ci plătesc în România, pentru că de aici se iau banii, aici se dezvoltă în România și trebuie să plătească în România”, a spus Guran.

O intervenție a avut și deputatul PSD, Emil Niță.

„Acest impozit specific pe anumite activități, de precizat: pe cele din turism, este foarte important! Pentru că este un impozit care se plătește aici, în România. Cei care dezvoltă afaceri în acest domeniu, înainte de a face investiții, trebuie să știe că au de plătit un impozit aici, în România”, a spus Niță.

Totodată, deputatul neafiliat de Constanța, Remus Cernea, eternul supărat pe colegii săi a luat cuvântul și l-a criticat pe Virgil Guran.

„Am fost frapat de o afirmație făcută de colegul liberal, surprinzător, care spunea „străinii ăia care vin în România să investească doar pentru că suntem o piață de desfacere”. Orice investiție legală, străină sau românească, este perfect legitimă, nu trebuie să facem diferențe între unii și ceilalți. Suntem într-o piață liberă economic-europeană, trebuie să respectăm orice competitor, regulile să fie aceleași pentru toți. Sigur, cei care fac evaziune, trebuie să fie controlați, indiferent că sunt români sau străini, dar în nici un caz nu trebuie de la tribuna Parlamentului României să aruncăm vreo suspiciune față de investitorii străini! Sunt foarte mulți investitori străini care creează locuri de muncă, inclusiv în turism, așa că atâta timp cât sunt respectate regulile din România nimeni nu trebuie să fie bănuit de intenții ascunse. În plus, pentru stabilitatea sistemului, aceste schimbări foarte dese de reguli cred că introduc turbulențe suplimentare. Ar trebui, important pentru dezvoltarea economică, stabilitatea legislativă. Mă tem că exagerăm aici cu aceste schimbări de la an la an ale impozitelor”, a spus Cernea.

La votul final, proiectul inițiat de deputatul Mircea Titus Dobre a fost adoptat cu 204 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” și 1 abținere.

„Acest proiect este un prim pas pentru dezvoltarea turismului, ținând cont de faptul că acest proiect de lege a fost cerut de toți operatorii de turism din România!”, a spus Dobre, susținut ulterior și de deputatul constănțean Mihai Tararache (PNL).

„Este un proiect rațional, de care mediul economic are nevoie, care ajută ambii actori: atât statul, care va încasa impozite de la aceste firme care operează în turism și alimentație publică și mediul privat, care va scăpa de această povară a controalelor excesive și își va face datoria în mod corect față de statul român și vor fi lăsate firmele să activeze, să producă, să angajeze oameni, investiții, pentru ca dezvoltarea turismului în România să aibă un ritm cât mai mare”, a spus Tararache.

Ce înseamnă noul impozit specific: 

DobrePotrivit deputatului Mircea Titus Dobre (FOTO), legea privind impozitul specific în turism și alimentație publică presupune, printre altele, înlocuirea impozitului pe profit cu un impozit specific pentru societățile din turism (hoteluri, parcuri pentru rulote, campinguri și tabere) și alimentație publică (baruri, restaurante, catering) – conform codurilor CAEN care reglementeaza aceste domenii; hotelierii și proprietarii de baruri și restaurante vor avea o predictibilitate a taxelor pe care trebuie să le plătească (vor avea o sumă fixă de plătit către buget, în funcție de numărul de locuri de cazare, respectiv suprafata utila de vanzare a unitatii), astfel încât vor putea să își construiască o strategie mult mai clară; se va lărgi baza de impozitare, ceea ce va conduce și la o creștere a conformării voluntare, deoarece toată lumea care operează în aceste domenii (turism și alimentație publică) vor plăti impozit indiferent dacă fac profit sau nu.

Iată modalitățile de calcul ale legii care fixează impozitul specific în turism:

calcul1

calcul2

calcul3

calcul4

calcul5

calcul6

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*