EXCLUSIV Senatorul Chiru CANDIDEAZĂ INDEPENDENT la Primăria Constanța!

Exact în ziua în care conducerea PNL se reunește la Constanța, pentru Liga Aleșilor Locali, o veste a căzut ca un trăsnet peste liberalii constănțeni. Senatorul Christian Gigi Chiru anunță că va candida ca independent pentru Primăria Constanța! Potrivit surselor noastre, Chiru se gândește de mai mult timp la această ipoteză, având în vedere sondajele interne ale partidului, care l-ar plasa într-o poziție favorabilă pentru scrutinul local din 5 iunie a.c.

Un liberal constănțean, apropiat de senator, ne-a precizat:

„Are șanse foarte mari, se gândește de mult timp la asta și mâine (sâmbătă – n.r.) va anunța oficial că se va înscrie în cursa pentru Primăria Constanța. Totodată, este dezamăgit de tensiunile interne și lipsa de opoziție față de actuala administrație locală și crede în șansa sa, întrucât toate sondajele îl dau cu notorietate mare în rândul electoratului constănțean”, ne-a spus acesta.

Potrivit surselor noastre sunt mai multe ipoteze și scenarii de lucru pentru campania care urmează, astfel încât acțiunile desfășurate în ultimii ani ca parlamentar, în care se includ întâlnirile cu cetățenii, îi dau speranțe și încredere senatorului constănțean în propriile sale forțe.

Apropiații lui Christian Gigi Chiru cred cu tărie că electoratul constănțean va reflecta prin vot viziunea senatorului față de administrația locală.

Vineri, a avut loc, de la 11:00, instruirea candidaților la primăria municipiului reședință de județ, precum și a celor pentru președinția consiliilor județene, o desfășurare de forțe de aproximativ 2.000 de oameni, iar moderatori vor fi Adriana Săftoiu și Răzvan Orășanu, iar de la 17:00 va avea loc ședința Biroului Politic Național.

Sâmbătă, este programată prezentarea direcțiilor strategice ale PNL în alegerile locale din iunie 2016, la un hotel din Constanța, apoi declarațiile de presă, ținute de co-președinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

*zâmbiți, este 1 Aprilie 🙂

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*