EXCLUSIV Scandal MONSTRU în cadrul minorităților dobrogene: tătarii îi vor capul lui Gelil Eserghep!

Model de multiculturalitate, Dobrogea se află în pragul unei zguduieli etnice în premieră în istoria sa modernă, întrucât tătarii și-au ascuțit săbiile și vor capul liderului Gelil Eserghep, președintele Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România.

Spiritele se tot încing în ultimele zile, iar contestatarii strâng rândurile și pun în pericol contextul și statutul de lider al lui Eserghep.

Inițial, a apărut în mediul online un articol intitulat „Gelil Eserghep – liderul tătarilor corupți din România”, nesemnat, deci neasumat, însă cu scop clar, a făcut furori în mediul tătarilor, care, cu acest prilej, încep să prindă curaj și să o spună „pe-aia dreaptă” în privința lui Gelil Eserghep. Din articolul respectiv, reținem că „atunci când îşi serbează zilele de naştere, ale lui, ale familiei şi ale celor mai fideli sclavi, iar decontarea se face şi din banii asociaţiei, sub forma unor acţiuni cu caracter etnic, cultural, politic, juridic, social, economic, lingvistic şi religios, camerele de supraveghere nu ar fi o dovadă vie?”

„Amintim doar zecile de excursii ,,culturale” în Sinaia, Moeciu, Predeal, Istanbul şi Nisipurile de Aur, când listele cuprind de regulă rudele şi prietenii apropiaţi ai preşedintelui, printre care se mai strecoară şi oameni cu nevoi speciale, ca să se încadreze, totuşi, în limitele legii, că în cele ale moralităţii nu va avea niciodată cum, fiind blamat, în privat, de consătenii lipsiţi de curajul de a-l înfrunta public”, se arată în articolul de blam la adresa lui Gelil Eserghep, care continuă și cu alte dezvăluiri.

La nunta fiicei lui Gelil Eserghep, „tarif obligatoriu”!

Știm cu toții cum se practică nunțile cu ștaif prin Dobrogea. Nu îți arunci toți banii pe fereastră ca să impresionezi, nu exiști, așa că articolul incriminator la adresa lui Eserghep atinge și un subiect sensibil pentru liderul UDTTMR: nunta fiicei acestuia!

„Nunta fiicei celei mari, în vara anului 2013, a avut ca tarif obligatoriu sume fabuloase, cerute abuziv, prezența fiind obligatorie, că doar era președinteleUDTTMR, după cum se plângeau până şi bieţii tineri din ansamblurile de dansuri tradiţionale, minimum 1500 lei, această sumă fiind o adevărată povară pentru nişte elevi şi studenţi proveniţi din familii cu venituri modeste. De asemenea, botezul nepoatei acestuia, în toamna anului 2014, fără să mai punem la socoteală şi ziua lui naştere, unde cadourile obligatorii, din partea angajaţilor şi colaboratorilor, de aproape 4 ani, sunt îndelung analizate”, se mai arată în articol.

Ersun Anefi, subprefect pentru că este ruda lui Eserghep!

În urmă cu ceva timp, Constanța anunța publicului larg faptul că, pentru prima dată în istoria sa, are doi subprefecți de etnie turco-tătară: Ersun Anefi și Levent Accoium. Se pare că și de data aceasta factorul politic a triumfat, iar „dezvăluirile” despre subterfugiile familiale ale lui Eserghep continuă în următoarea manieră:

„Gelil Eserghep nu s-a învăţat minte, ci l-a numit subprefect pe Anefi Ersun, nașul de cununie al fiicei lui celei mari, propunându-l şi ca deputat în alegerile din toamna aceasta”.

Omer Sunay nu mai rezistă cu nervii: „Candidez la președinția Uniunii, la Congresul din 20 august!”

Potrivit președintelui Partidul Național Democrat Constanța, Omer Sunay, calitatea de membru al UDTTMR o obții prin naștere, întrucât Uniunea este o organizație etnică și nu una destinată afilierii politice.

„Eu sunt membru al UDTTMR prin naștere! Nu trebuie să am neapărat adeziune! Am făcut o adeziune, nesigură, încă nu știu care e stadiul procedural al documentelor, dar calitatea mea de membru este însuși certificatul de naștere! De când m-am născut sunt cetățean român, de etnie tătară! (…) Există o plângere penală împotriva președintelui de la UDTTMR București. Nu mi se pare normal ca Uniunea să facă o plângere penală, după care să se constate în instanță că Uniunea nu avea dreptate! Nu așa te comporți cu un președinte de filială (Gafar Metchiure – n.r.)! Nu au respectat procedurile statutare, iar statutul e altă problemă care mă nemulțumește! Normal, statutul trebuia să fie pe site, dar tot statutul, după mine, trebuie refăcut, tot! (…) Penultimul articol: toate prevederile contrare prezentului statut se anulează! Păi, însăși prevederile din statut sunt contrare între ele! Automat, trebuie anulat mare parte din statut. Faptul că în cadrul Uniunii se exclud membri fără să se specifice clar, nu poți să excluzi un membru el fiind etnic tătar, nu poți să iei etnia cuiva! Zici că l-ai scos din etnie, e imposibil așa ceva! (…) UDTTMR este o organizație de minoritate națională. Sunt două categorii de membri: etnicii și cei activi! Eu chiar mă gândesc să îmi depun candidatura la președinția Uniunii și am înțeles că la 20 august se va face un Congres! Alt Congres, pentru că primul, din 9 ianuarie, a fost anulat în instanță. Întrebarea este: care e statutul președintelui Uniunii? Al biroului de conducere? Este un vid la nivelul de conducere, atâta timp cât este o hotărâre de instanță care anulează un Congres!”, a spus Omer Sunay, pentru TOMIS NEWS.

Frica! Cuvântul de ordine în UDTTMR?

Liderul PND a avut totuși curajul să pună „punctul pe i” și să spună ceea ce mulți constănțeni și, mai ales, etnici turco-tătari, se întreabă deja de mult timp: de ce etnicii turco-tătari nu reacționează? Acesta susține că este contrariat de lipsa de reacție a tătarilor, care ar fi dominați de „frică” atunci când vine vorba de Gelil Eserghep.

„Ce m-a surprins pe mine e faptul că mulți tătari nu au curajul să își exprime un punct de vedere. De frică! Pe mine nu m-a interesat Uniunea, eu mă consideram membru și consideram că Uniunea este o structură care merge democratic, totul e OK, în regulă, dar… nu e democrație! Și chiar mă gândesc să îmi depun candidatura!”, a mai spus Omer Sunay, pentru TOMIS NEWS.

Dezvăluiri cutremurătoare! Negiat Sali, despre Gelil Eserghep: „Un falsificator!”

Fostul deputat în legislatura 2000-2004, Negiat Sali, atunci din partea UDTTMR, este astăzi în dezacord cu Gelil Eserghep. În prezent, Sali este președintele Uniunii Democrate Tătare și contestatar vehement al lui Eserghep, așa cum a declarat pentru TOMIS NEWS:

„E adevărat ce scrie în acel articol? În primul comentariu, am întrebat dacă este adevărat și apoi am spus ce știu eu sigur. Bun! Din tot ce e relatat acolo, e clar că nu e minciună! Degeaba ar fi vrut el (Eserghep – n.r.) să facă aia și aia, dacă el nu ar fi fost susținut și din interior și din exterior. E o ecuație mai complexă… Dom-le, din exterior sunt destule forțe care nu au interes ca o organizație să fie puternică, să fie reală, să fie pe picioare! În condițiile în care este o comunitate destul de reprezentativă pentru această zonă și în general… (…) El (Eserghep – n.r.) a venit prin fals! Nu avea voie să candideze, că nu îndeplinea condițiile, dar a făcut o falsificare cu cineva de la o filială, care i-a dat o hârtie și hârtia aia nimeni nu a avut interesul la momentul respectiv (să o conteste – n.r.)… s-a înhăitat cu fostul președinte de la vremea aia, cu Varol (deputatul Amet Varol – n.r.), care e și el un falsificator la bază și, acum, a luat șuturile de rigoare în stilul vadimist, că el (Eserghep – n.r.) are școală vadimistă. Nu numai deputat PRM, deputați PRM au fost mulți, dar ăsta i-a cărat opt ani olița răposatului! (…) Statutul prevedea ca cineva care vrea să candideze (la președinția UDTTMR – n.r.) să aibă minim patru ani într-o funcție de conducere. De exemplu, membru al comitetului unei filiale, ori el nici nu călca… cu un an înainte de alegeri deja avea un antecedent care cu patru ani înainte folosise același tertip, luase o adeverință de la un șef de filială care spunea „da, dom-le, e de patru ani!”, dar el nici nu era din localitatea respectivă! E vorba de Ciocârlia! El e din Ovidiu, dacă era cel mult în comitetul din Ovidiu, ce Ciocârlia? Era mânărie din start și mârlăniile vin la golani… (…) Ultima măgărie, când era urmărit penal, conform statutului în vigoare, trebuia să își dea demisia! În momentul acela el a manevrat amendarea statutului și a prevăzut că chiar dacă e urmărit penal, chiar și dacă e alienat mintal (!), poate să fie președinte dacă i se dă derogare de la Consiliul Reprezentanților, Consiliu care e deja capturat de el (Eserghep – n.r.)!”, a spus Negiat Sali, pentru TOMIS NEWS.

Instanța a decis: Gelil Eserghep NU este președintele UDTTMR!

UDTTMR a anunțat pe 9 ianuarie a.c., cu prilejul Congresului Național, noua conducere a organizației pentru următorii patru ani, precum și candidatul pentru funcția de deputat în Parlamentul României pentru mandatul 2016 – 2020.

12316169_1675291689413233_7712327169181126106_n-678x381

Astfel, Gelil Eserghep a fost reconfirmat în funcția de președinte pentru un nou mandat (384 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 2 abțineri), în timp ce candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul României a fost desemnat actualul subprefect Ersun Anefi (387 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 2 abțineri). Cel de-al doilea candidat pentru fotoliul de parlamentar a fost actualul deputat, Varol Amet, care a obținut doar 5 voturi pentru, 2 abțineri și 383 de voturi împotrivă.

Pentru prima dată în istoria UDTTMR, raportul de activitate al deputatului în funcție, Varol Amet, nu a trecut de votul membrilor congresului, el fiind astfel respins.

La lucrările congresului au fost înscriși 420 de delegați cu drept de vot, reprezentanți ai tuturor filialelor UDTTMR, dintre aceștia fiind prezenți în sală 390.

Între timp, pe 23 iunie a.c., Judecătoria Constanța a decis: Anulează Hotărârea nr. 01/09.01.2016 a Congresului U.D.T.T.M.R. Obligă pârâta U.D.T.T.M.R. să plătească reclamantului VAROL AMET suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Obligă pârâta U.D.T.T.M.R. să plătească reclamantei GAFAR METCHIURE suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru”, potrivit motivării care a intrat în posesia TOMIS NEWS.

Cu alte cuvinte, Congresul UDTTMR din 9 ianuarie este anulat! Dreptul de apel este de 30 de zile de la comunicare, însă, așa cum se constată situația din prezent, Gelil Eserghep este din ce în ce mai contestat, iar comunitatea tătarilor din ce în ce mai hotărâtă să se lupte cu acesta, căruia nu îi recunoaște statutul de lider al Uniunii.

UD5

În decembrie 2013, Gelil Eserghep, cumnatul lui Selamet Iucsel, fost subprefect al județului Constanța, a fost acuzat într-un dosar de „favorizare a infractorului”. Potrivit DNA, la data de 24 octombrie 2013, Selamet Iucsel, subprefect al judeţului Constanţa, a promis bani şi alte foloase unui agent de poliţie judiciară în cadrul IPJ Constanţa – Serviciul de Investigaţii Criminale (denunţător în cauză) pentru ca acesta să întârzie începerea urmăririi penale împotriva sa într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pe care îl instrumenta, să îi elibereze copii ale unor înscrisuri din dosarul respectiv şi să propună soluţii favorabile faţă de el.

Pe 7 noiembrie 2013, Eserghep Gelil, fost deputat PRM și PC în două mandate, l-a ajutat cu informaţii pe Selamet Iucsel, comunicându-i împrejurarea că discuţiile sale telefonice sunt interceptate și că este supravegheat operativ, deşi cunoştea că acesta este cercetat în mai multe dosare penale. Informațiile confidențiale din ancheta penală au vizat îngreunarea urmăririi penale în prezenta cauză, împiedicându-l astfel pe Selamet Iucsel să dea efectiv mita promisă denunţătorului. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa.

1 Comment

  1. au inceput si tatarii sa mearga pe urmele romanilor….daca se poate prost, de ce nu?…daca se poate fura, de ce nu?…doar vedem cu ochii nostrii ce se intampla in statul mafiot roman…

4 Trackbacks / Pingbacks

  1. Gelil nici nu știi/ cât de mic începi să fii. – administratiesipolitica
  2. Anti-vinerea lui Eserghep – administratiesipolitica
  3. EXCLUSIV Radiografia unui război pentru un milion de euro. Gelil Eserghep, UDTTMR: „Aici e dictatură, eu sunt dictatorul!”
  4. EXCLUSIV Congresul UDTTMR este ANULAT! Eserghep „dă foc la sat” ca să nu piardă funcția: „Este bolnav de paranoia!”

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*