EXCLUSIV Radiografia unui război pentru un milion de euro. Gelil Eserghep, UDTTMR: „Aici e dictatură, eu sunt dictatorul!”

29 decembrie 1989, geamia București. Se naște Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani din România (UDTTMR). Ceea ce trebuia să fie o Uniune reprezentativă pentru o etnie importantă a României, cea turco-tătară, a devenit în ultima vreme teatrul de război pentru lideri, contestatari, instanțe, avocați ș.a.md., un conflict care se duce pentru reprezentarea etniei și a „premiului” de un milion de euro, asigurat de statul român, pe bază de recensământ, pentru UDTTMR.

TOMIS NEWS relata recent în exclusivitate faptul că spiritele se tot încing în cadrul UDTTMR, iar contestatarii strâng rândurile și pun în pericol contextul și statutul de lider al lui Gelil Eserghep.

Se apropie data de 20 august, când va avea loc următorul Congres al UDTTMR, pentru alegerea președintelui și a celor doi vicepreședinți, cât și a deputatului Uniunii.

Amintim că Congresul din ianuarie a fost anulat de instanță, iar Gelil Eserghep și-a pierdut statutul de președinte, pe care l-a câștigat prin metode pe care le vom vedea în rândurile ce urmează.

Un Congres care l-ar face invidios pe Ceaușescu

UDTTMR a anunțat pe 9 ianuarie a.c., cu prilejul Congresului Național, noua conducere a organizației pentru următorii patru ani, precum și candidatul pentru funcția de deputat în Parlamentul României pentru mandatul 2016 – 2020.

Gelil Eserghep a fost reconfirmat în funcția de președinte pentru un nou mandat (384 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 2 abțineri), în timp ce candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul României a fost desemnat actualul subprefect Ersun Anefi (387 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 2 abțineri). Cel de-al doilea candidat pentru fotoliul de parlamentar a fost actualul deputat, Varol Amet, care a obținut doar 5 voturi pentru, 2 abțineri și 383 de voturi împotrivă.

Pentru prima dată în istoria UDTTMR, raportul de activitate al deputatului în funcție, Varol Amet, nu a trecut de votul membrilor congresului, el fiind astfel respins.

La lucrările congresului au fost înscriși 420 de delegați cu drept de vot, reprezentanți ai tuturor filialelor UDTTMR, dintre aceștia fiind prezenți în sală 390.

Între timp, pe 23 iunie a.c., Judecătoria Constanța a decis: Anulează Hotărârea nr. 01/09.01.2016 a Congresului U.D.T.T.M.R. Obligă pârâta U.D.T.T.M.R. să plătească reclamantului VAROL AMET suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Obligă pârâta U.D.T.T.M.R. să plătească reclamantei GAFAR METCHIURE suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru”, potrivit motivării care a intrat în posesia TOMIS NEWS.

Cu alte cuvinte, Congresul UDTTMR din 9 ianuarie este anulat! Dreptul de apel este de 30 de zile de la comunicare, însă, așa cum se constată situația din prezent, Gelil Eserghep este din ce în ce mai contestat, iar comunitatea tătarilor din ce în ce mai hotărâtă să se lupte cu acesta, căruia nu îi recunoaște statutul de lider al Uniunii.

proces

„A stat personal cu bodyguarzii la ușă și imamul nu a putut să intre, nu i s-a dat voie! I-a spus Gelil că nu mai e vicepreședinte, pentru că l-a dat afară „că așa am vrut eu!” Și tot felul de discuții… Mai multe persoane nu au fost lăsate să intre înăuntru. Practic, Bucureștiul nu a avut nici un reprezentant ca delegat cu drept de vot, cei cinci au fost doar ca invitați. A ieșit el (Eserghep – n.r.) președinte, Anefi Ersun, care este subprefectul… pe Varol l-au umilit acolo… (…) Eu, cu încă opt persoane din București, am deschis un proces împotriva Congresului. Bucureștiul nu a fost acolo și am înțeles că nici filiala Cumpăna. (…) El nu mai este, la ora actuală, președinte! CR (Consiliul Reprezentanților – n.r.) nu mai are! Instanța a decis că se anulează hotărârile Congresului, întrucât a fost nestatutar, președintele și ceilalți vicepreședinți nu au fost aleși statutar! (…) Între timp și președinta de la Mangalia și-a dat demisia și i-a spus lui Gelil că pe Ersun Anefi nu îl susține și că merge pe mâna lui Varol, pentru că „e singurul tătar care l-a înfruntat pe Gelil”. Povestea nu a început cu Varol, ci de la noi de la București”, a spus Gafar Metchiure, președintele suspendat de către Gelil Eserghep al UDTTMR București.

„Eserghep e obsedat de Facebook”. Despre Amet Varol: „Ar face bine să nu vină la petrecere”

Între timp, alte surse ale TOMIS NEWS susțin că Congresul din ianuarie a fost un soi de exprimare a dictaturii lui Gelil Eserghep.

„La Congresul din 9 ianuarie presa a fost dată afară, chiar Gelil i-a poftit afară din sală. Oamenii au fost aduși pe pile și relații, au fost instruiți să îl voteze. (…) La toate întâlnirile, Gelil nu ezită să vorbească ore în șir despre Facebook. Chiar a vorbit la una din adunări o oră despre nu știu ce „războială” între femei pe Facebook. Când deputatul Amet Varol a fost invitat să își prezinte platforma program i-au fost adresate de față cu sute de participanți următoarele cuvinte: „Fii scurt!” Adică, Gelil vorbește ore în șir despre verzi și uscate, modifică statutul UDTTMR după bunul plac, iar când vine momentul ca cineva să își prezinte programul și realizările, i se spune să fie scurt! (…) Oamenilor le e frică să vorbească, cei care au ceva împotriva sa sunt dați afară! Aproape toate filialele au președinți care, într-un fel sau altul, au legături cu Gelil. La Congresul din 9 ianuarie a fost ales votul deschis tocmai pentru a se vedea cine este împotriva lui! Toți aduseseră susținători cu promisiunea unei minivacanțe în Bulgaria, la resorturi la care Gelil este co-acționar! După fiecare Congres, oamenii sunt „răsplătiți” cu câte o excursie în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, chipurile plătite de UDTTMR, dar banii intră în buzunarele președintelui, desigur că prin intermediari. (…) Excursiile în Bulgaria au fost interzise nominal unor persoane: „tu nu ai ce căuta, nici tu” și tot așa, deși sunt membri cotizanți! (…) Șoferul personal al lui Gelil, dispecer la Metropolitan SRL, este președinte de filială! (…) După Congres, a dat o masă la nu știu ce restaurant din Mamaia, iar în public i-a spus lui Varol să nu vină: „se știe el cel pe care nu vreau să îl văd la petrecere, așa că ar face bine să nu vină!”, astea au fost cuvintele”, a spus un tătar din Constanța, prezent la Congresul din ianuarie, pentru TOMIS NEWS.

Eserghep primește un milion de euro de la statul român, dar vrea „chetă” de la filiale. Ambasadorului turc, de ziua SUA: „În România, fac ce vreau eu!”

Gafar Metchiure susține că a început conflictul cu Gelil Eserghep încă din 2013, iar din 2014 a escaladat, cu prilejul unui moment festiv organizat, masă de Iftar, organizat de Ambasada Turcă, cu ocazia lunii Ramazanului. În aceeași zi, la Ambasada SUA s-a sărbătorit Ziua Americii, iar Gelil Eserghep a participat la ambele evenimente. După cel de la Ambasada SUA, s-a deplasat la cea turcă.

„Războiul cu Gelil l-a început Bucureștiul, adică eu. Din 2012 am fost aleasă odată cu el și din 2013, la diverse nereguli, când el nu respecta statutul, eu căutam să îi spun. L-am atenționat de 2-3 ori și el a prins ură pe mine. Când a fost situația cu acel proces cu cumnatu-su, a făcut o ședință cu CR și a cerut să meargă mai departe ca președinte. Eu am fost singura care s-a opus, dacă instanța o să constate că el este vinovat noi va trebui să îl înlocuim pe Gelil. (…) În vara lui 2014, am avut niște discuții, pe 3 iulie am fost invitată la Ambasada Turcă și acolo Gelil a avut o altercație cu ambasadorul, că ce am căutat eu la masa principală și de ce nu el. (…) I-a spus atunci că el (ambasadorul – n.r.) va pleca într-o țară prăpădită cum e Macedonia, iar Gelil că e tătar de sute de ani aici și că e în țara lui (România – n.r.) și că în țara lui face ce vrea, la care ambasadorul i-a spus că ambasada e proprietatea statului turc”, a mai spus Gafar Metchiure, pentru TOMIS NEWS.

Potrivit președintelui suspendat al filialei bucureștene a UDTTMR, conflictul a escaladat cu prilejul unui eveniment la care a participat profesorul consacrat, Tasin Gemil, care l-a criticat public pe Gelil Eserghep, acuzându-l pe acesta că… deteriorează relațiile dintre România și Turcia!

„În 10 septembrie, ambasadorul pleca și am dat o masă cu ocazia plecării. La masa respectivă, profesorul Tasin Gemil a vorbit despre relațiile statului român cu Turcia și ce se întâmplă cu acesta pe care-l avem în conducere că pune tot felul de piedici! Era acolo și Amet Varol. Profesorul e liber să spună ce gândește, iar a doua zi am primit telefon de la Constanța că avem pe 12 CR-ul! Nu mi s-a spus care e ordinea de zi, așa de pe o zi pe alta, m-am dus acolo, iar prima problemă a fost ca fiecare filială să dea câte 1.000 lei, pentru Kurban Bayram, care venea pe 3 octombrie, să facă pachete să dea la săraci. Eu am spus că noi primim aproape milionul de euro și mai și strângem alți bani, noi nu primim nimic, de exemplu filiala București primește foarte puțini bani. După ce că nu primim, tot eu să strâng de la oameni să dăm la centru ca să facă ei pachete la Constanța? (…) La punctul doi, se organiza un festival al cântecului turco-tătar, prin octombrie-noiembrie și s-a gândit (Eserghep – n.r.) să pună numele unui cântăreț care e în viață, unul din Valu lui Traian! Am zis că de ce să punem numele unuia viu, cu cei morți ce facem? Mi-a zis: „Ăia morți, au murit și gata!” Un popor care nu-și recunoaște trecutul, nu poate trăi în prezent. Nu mi-a răspuns nimic”, a mai spus Gafar Metchiure, pentru TOMIS NEWS.

„E dictatură aici și eu sunt dictatorul!”

Referitor la aceeași întrunire, Gafar Metchiure susține că Gelil Eserghep a precizat în fața a zeci de oameni faptul că „aici e dictatură și eu sunt dictatorul”, ca răspuns la faptul că a suspendat-o din funcția de președinte a UDTTMR.

„La punctul trei, Biroul Executiv a hotărât suspendarea mea temporară! (…) E stat în stat? E dictatură aici? „Da, e dictatură aici și eu sunt dictatorul”, mi-a zis el. (…) Am insistat să spună motivele pentru care m-au suspendat. A zis că sunt foarte multe motive și foarte grave. Nu credeam să ajung la 70 de ani și să văd că tătarul meu se mulțumește cu o farfurie de ciorbă și își dă votul! M-am uitat în sală și am spus că îmi pare rău să văd o plantație de ghiocei într-o primăvară secetoasă! S-a făcut votul, trei persoane au fost „împotrivă”. Am cerut adresă oficială, decizia în care să se spună că nu am respectat articolele cutare și cutare. Fină-su (lui Eserghep – n.r.) mi-a zis că de ce am nevoie de decizie, pentru că am fost martoră la ședință. Am făcut adresă oficială la Constanța să mi se dea o decizie prin care să văd că am fost suspendată. În decembrie, am aflat că l-au demis și pe imamul Bucureștiului (vicepreședinte al UDTTMR – n.r.), pentru că a fost de partea mea!”, a mai spus Gafar Metchiure, pentru TOMIS NEWS.

comunicare suspendare

UDTTMR Constanța a sabotat UDTTMR București?

Odată cu suspendarea din funcție a lui Metchiure, fostul președinte al UDTTMR București susține că filiala centrală constănțeană a instaurat un fel de sabotaj asupra filialei bucureștene, refuzând să plătească facturile la utilități, acceptând chiar și debranșarea. Metchiure mai precizează că a plătit rebranșările din bani proprii.

„Eu trimiteam facturile de utilități de la sediu la Constanța și nu primeam bani ca să le plătesc, câte două luni, ne-au și întrerupt la un moment dat gazele, lumina, până la urmă întreruperea și reconectarea costă 400 lei și factura era de 90, 100 lei. De ce să plătesc 400? Plăteam cu banii mei și îi primeam după două-trei luni. În ianuarie, am făcut alte adrese în legătură cu suspendarea mea, nu am primit nimic, prin februarie 2015 am primit un telefon că sunt chemată a doua zi la Constanța! Nu se fac treburile așa. Era ședință de Birou. Au fost 3-4 persoane la ședință. (…) În septembrie 2014, Varol a fost trimis să preia președinția Bucureștiului pe perioada suspendării mele, iar oamenii l-au întrebat de decizia suspendării și motivația. Varol a plecat cu coada între picioare, pentru că l-au luat oamenii la întrebări”, a mai spus Gafar Metchiure, pentru TOMIS NEWS.

restante plati 1

restante plati 2

Gelil Eserghep a țipat la Amet Varol

Suspendată din funcție, Metchiure a avut parte de o experiență interesantă. Deputatul Amet Varol a contactat-o pentru o întâlnire, în cadrul căreia i-a prezentat o listă de delegați pentru Conferința Națională, prilej cu care i-a solicitat… semnătura și ștampila!

intalnire varol

„Pe 27 martie, făcea Conferința Națională, trebuia să ne anunțe, după statutul UDTTMR, dar nu am primit nimic. Pe 25 martie, seara, m-am întâlnit cu Amet Varol și mi-a zis că l-a sunat (Eserghep – n.r.), a urlat la el și i-a trimis prin fax lista de delegați și eu să semnez și să pun ștampila! M-a rugat mult de tot să semnez și nu am semnat! Am anunțat oamenii și am făcut o adresă la Constanța, prin care am anunțat că delegații, conform statutului, la Conferință, ca și la Congres, se aleg de către adunările generale ale filialelor! Noi consideram că această Conferință este nestatutară și ne asumam dreptul de a-i chema în instanță! (…) La punctul 1 al Conferinței, era vorba să mă dea afară pe mine, să mă demită! Conferința națională nu are în competențele sale demiterea, numai numirea și revocarea președinților de filială se face de către adunarea generală a filialei și, eventualele sancțiuni, se fac de CR, dar numai în urma unei anchete a comisiei de etică. Pe 30, am primit o notificare prin care aflu că sunt demisă”, a mai spus Metchiure, pentru TOMIS NEWS.

comunicare conferinta

Potrivit acesteia, Gelil Eserghep a depus și o plângere penală. Actele intrate în posesia TOMIS NEWS arată că faptele nu s-au petrecut, prin urmare dosarul a fost clasat:

notificare suspendare

clasare

Muftiul are „boală” pe Eserghep: răzbunarea tânărului studios. Pentru Eserghep, copiii nu merită nici un pahar cu apă!

Murat Iusuf  îndeplinește în prezent funcția de muftiu al cultului musulman din România. Potrivit surselor noastre din cadrul UDTTMR, experiența neplăcută din tinerețe în sânul Uniunii l-a ambiționat și a urcat pe scara socială, astăzi fiind în postura de contestatar, tacit ce-i drept, al conducerii Uniunii. Sursele noastre susțin că muftiul este deranjat de jignirile aduse consulilor Turciei și, mai grav, atitudinea conducerii Uniunii față de tineri continuă și în zilele noastre, când „nu primesc nici o sticlă cu apă”:

„De ce muftiul nu îi are la inimă pe cei din conducere? Pentru că au fost aduse jigniri consulilor Turciei. Muftiul e foarte supărat, pentru că tineretul nu are un cuvânt de zis. De fiecare dată când spunea ceva, i se zicea „taci din gură, că tu ești prea mic ca să vorbești”. A studiat și a ajuns muftiul Constanței, de aici animozitățile cu anumite filiale. Exemplu: la Congres au dansat copiii de la ansamblul Kara Su, nu au fost serviți nici măcar cu o sticlă cu apă, și-au luat singuri câte o shaworma de peste drum!”, ne-a mai spus sursa noastră.

„Trimite Gelil „gorilele” peste ei de nu se văd!”

Toată Constanța știe că Gelil Eserghep se inspiră din filmele cu mafioți, uitând faptul că trăiește în anul 2016, iar „gorilele”, în „caz de ceva” i-ar aduce astăzi mai mult rău decât bine. Totuși, în cadrul UDTTMR, se pare că încă are succes cu tactica intimidării. Potrivit sursei noastre, „oamenilor le e frică să vorbească”. Aceeași sursă ne-a mai oferit și o mostră de „capitalism a la UDTTMR”, recte cazul sediului de la Medgidia.

„Să vă spun cum se obțin contractele cu UDTTMR: fratele patronului X este președinte de filială, se pune vorba să se achiziționeze un sediu nou pentru filiala din Medgidia, iar actualul sediu a fost achiziționat prin anii 2000 cu aproape un miliard de lei vechi. Cum a obținut fratele președintelui de atunci contractul de renovare și amenajare cu sume umflate? Simplu: știa alte două firme de construcții, au vorbit să supraoferteze și el a venit cu oferta mai mică. Eram de față! (…) Oamenilor le e frică să vorbească, trimite Gelil „gorilele” pe ei de nu se văd! (…) La Congresul din 20 august sigur va plăti oameni ca să îl susțină, va plăti el taxele de participare. 24 lei/persoană înseamnă 2.400 lei, ce înseamnă suma asta pentru el? (râde) Obține o funcție din care poate stoarce 24.000!”, a mai spus sursa pentru TOMIS NEWS.

Pe 14 iulie a.c., membrilor UDTTMR li s-au cerut numerele de pe legitimații și serii/numere buletin. Se lucrează în prezent la constituirea listei de delegați pentru Congresul din 20 august, la care Gelil Eserghep speră din nou să fie reconfirmat.

2 Comments

1 Trackback / Pingback

  1. EXCLUSIV Congresul UDTTMR este ANULAT! Eserghep „dă foc la sat” ca să nu piardă funcția: „Este bolnav de paranoia!”

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*