EXCLUSIV Grup Servicii Petroliere sinonim cu DEZASTRUL! A PIERDUT războiul cu ANAF, este în EXECUTARE SILITĂ și i se cere FALIMENTUL!

Societățile comerciale care au creanțe de recuperat de la ceea ce cândva se numea colosul economic Grup Servicii Petroliere (GSP) ar face bine să acționeze repede dacă vor să își recupereze banii, întrucât instanțele de judecată aproape că nu mai fac față cu dosarele intentate împotriva companiei deținută de Gabriel Comănescu.

Cu un Maybach achiziționat recent, Comănescu nu dă semne că vrea să își achite datoriile sau salariile angajaților (plătite cu mari întârzieri), lăsându-și astfel compania, literalmente, pe marginea prăpastiei.

O firmă de stat cu nume simpatic, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), a pornit la mijlocul acestei lunim prin Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Violeta Badea-Andrei Suciu, încuviințarea executării silite. Dosarul se află la Tribunalul Constanța și nu este singura veste proastă cu care GSP se „laudă”.

Gesepe (2)

GSP își recunoaște înfrângerea în fața ANAF

La începutul lunii trecute, ANAF a deschis procedura de executare silită împotriva GSP, ca să recupereze o datorie uriaşă: 130 milioane de lei. Potrivit ANAF, suma provine din vânzarea, către o altă societate din grup, a trei platforme de foraj marin, pentru care nu s-ar fi plătit TVA către stat în valoare de 25 de milioane de dolari. În încercarea de a opri tăvălugul fiscului, Comănescu a contestat sechestrele la Curtea de Apel Constanţa. Între timp, viitorul fost milionar constănțean a revenit la gânduri mai bune și și-a RETRAS cererea de judecată la unul din cele două dosare în care se judecă cu ANAF!

Gesepe (1)

Miercuri, la Curtea de Apel Constanța, s-a luat act de „renunţarea la judecata cererii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, într-un dosar în care GSP își „măsura mușchii” cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, din cadrul ANAF.

Joi, s-a judecat cel de-al doilea dosar aflat la Curtea de Apel Constanța, în care GSP solicita „suspendare executare act administrativ” și în care a înregistrat o nouă înfrângere!

„Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-Mc-185/23.05.2016 emisă de MFP-ANAF-DGAMC , ca nefondată. Dispune restituirea cauţiunii în sumă de 144.095,oo RON consemnată cu recipisa 332872246106367 la CEC Bank, către reclamant. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în soluția de la Curtea de Apel.

Gesepe (4)

Amintim că, din decembrie 2014, Gabriel Comănescu și Grup Servicii Petroliere fac obiectul unei cercetări penale, fiind suspectaţi de evaziune fiscală, prin neplata unor taxe către statul român. Este vorba despre un TVA aferent unei trazacţii cu mai multe platforme de foraj marin. Mai exact, platformele de foraj marin Jupiter, Prometeu şi Saturn au fost vândute în 2008 către o firmă din Malta, care are asociaţi comuni cu cei ai Grup Servicii Petroliere. Reprezentanții ANAF au precizat public la momentul respectiv că „Grup Servicii Petroliere are de plătit statului român un TVA de 18 milioane de dolari, aferent unei tranzacţii de 96 de milioane de dolari”. ANAF verifică tranzacţiile derulate de GSP încă din 2012, iar în luna mai a acestui an a deschis procedura de executare silită împotriva firmei Grup Servicii Petroliere, ca să recupereze o datorie uriaşă: 130 milioane de lei.

Patru creditori vor să termine povestea cu Gabriel Comănescu. Președintele GSP își imaginează că firmele lucrează gratis pentru el

SC OPERATIV SERVICE CO PREST SRL, GUSTOMSC BV, CARGOSTORE INTERNATIONAL LIMITED și ABCON A/S sunt cei patru creditori care solicită FALIMENTUL companiei Grup Servicii Petroliere. Dosarul se află la Tribunalul Constanța, a avut primul termen pe 10 mai a.c., iar următorul este pe 22 iulie.

Gesepe (3)

Nici hotelul Vega al lui Gabriel Comănescu nu se simte prea bine. Pe lângă zecile de dosare de recuperări creanțe intentate împotriva GSP, o altă firmă care a efectuat prestări de servicii la hotelul deținut de Comănescu pornește pe calea instanțelor pentru recuperarea a peste 130.000 lei. Societatea de recuperare care a plecat pe urmele lui Comănescu s-a confruntat cu adevărata față a președintelui GSP: „Cine sunteți voi de vă permiteți să mă sunați pe mine?”, demonstrând astfel că zecile de firme care au colaborat cu Comănescu și au de recuperat bani sunt inutile în percepția președintelui GSP, considerând că acestea sunt bune doar ca să lucreze gratis pentru el.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*