EXCLUSIV DEZASTRU la IPJ Constanța (partea a VI-a): Varza murată a unui consilier liberal „staționează neregulamentar” în beciurile Poliției, printre ascultătorii de telefoane

S-au gândit că ne oprim, pentru ca golăneala și infracțiunile șefimii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța să meargă nederanjate mai departe, așa cum decurg „afacerile” de aproximativ zece ani. În partea a IV-a a relatărilor TOMIS NEWS despre cantina (care ar fi trebuit să fie a) polițiștilor și care a intrat pe mâna unui falimentar consilier județean liberal, Baiazid Memiș, cu concursul direct al conducerii IPJ, am vorbit pe larg despre această șmecherie imobiliară de inspirație politicianistă. Astăzi, intrăm în detalii. Picante, dulci, cum se dorește la ETEKS.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV DEZASTRU la IPJ Constanța (partea a V-a): AM AVUT DREPTATE, M.A.I. confirmă: „Abaterile de serviciu sunt o regulă”

Consilierul județean Baiazid Memiș, administratorul cantinei în cauză. Personaj implicat de mai mulți ani în politică, Baiazid Memiș se face remarcat, din acest punct de vedere, cu absolut nimic. Nu are nici o inițiativă, nimic prin care să puncteze un impact al activității sale pentru cetățeni și asta pentru că… nici nu l-a interesat. De altfel, nici pentru IPJ Constanța nu a contat faptul că Baiazid Memiș și-a falimentat patru firme, domnii cu epoleți au fost mai mult decât amabili să îi ofere un contract cu statul, după cum vom vedea. Baiazid Memiș deține cantina  unde angajații IPJ puteau servi masa la prețuri rezonabile. Li s-a spus acestora că „preluăm să facem ceva mai bun”, tocmai pentru a nu se face nimic din ceea ce s-a promis. Între timp, fosta popotă nu mai are acele prețuri accesibile, iar șefimea IPJ Constanța își face veacul pe acolo, pe bază de protocol!

CITEȘTE ȘI:

Guvernul nu își respectă promisiunile. Cadrele MAI și MApN sunt în pragul exploziei: „Facem miting cu 10.000 de persoane!”

Din desele și lungile corespondențe TOMIS NEWS – Ministerul Afacerilor Interne, reținem că „contractul de închiriere nu este un înscris clasificat în accepțiunea HG nr. 585/2002, acesta fiind încheiat în condițiile stipulate de cadrul legal în materie, respectiv HG nr. 828/2001, privind abilitarea MAI de a închiria imobile sau părți ale acestora, disponibile, aflate în administrarea sa și în proprietatea publică a statului. Astfel, procedura specifică de închiriere a spațiului s-a realizat prin licitație publică”, ne explică MAI, în răspunsul nr. 472230, din 13 decembrie 2016.

Astfel, înțelegem că a existat o licitație, Baiazid Memiș a câștigat-o, prin urmare trebuie să existe un CONTRACT PUBLIC și un bilanț contabil, din care să reiasă profitul sau pierderile IPJ din această relație contractuală!

Baiazid Memiș își permite să mintă ANAF

Lungul drum al haiducismelor IPJ –Baiazid Memiș ne-a demonstrat că acest contract public nu este… public. Ascuns intenționat de ochii curioșilor, nimeni nu știe cât câștigă sau pierde IPJ Constanța din această relație contractuală, care ar trebui să fie publică.

Consilierul județean liberal Baiazid Memiș declară că nu are nici casă, nici maşină, nici conturi sau depozite bancare, nici datorii, însă familia sa a realizat în 2015 venituri în valoare totală de 26.684 de lei. Este acţionar la SC Eteks Meat Products SA, cu 60%, valoarea totală a părţilor sale sociale fiind estimate la 54.000 de lei. Totodată, Baiazid Memiș este şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului CFR Constanţa, fără a fi remunerat. SC Eteks Meat Products SA are adresa în str. Interioară nr. 3, și și-a suspendat temporar activitatea din 8 septembrie 2014. Potrivit ultimului bilanț fiscal depus, în 2015, societatea avea datorii de peste 1,5 milioane lei, în contextul în care creanțele de recuperat erau de doar aprox. 82.000 lei. Societatea a fost pe pierdere, cu 1.156 lei. Tot în Interioară 3 funcționează și Eteks Distribution, care înregistra în 2015 datorii de peste 5,8 milioane lei, o cifră de afaceri de 25.000 lei și pierderi de aproape 22.000 lei. Aventurile falimentare ale lui Baiazid Memiș nu au ridicat nici un semn de întrebare pe la IPJ Constanța, întrucât Agrofour Ovidiu SRL, Eteks Distribution SRL, Eteks Producţie SRL sau Fulgerom Exim SRL, toate coordinate de consilierul județean, au intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2006 – faliment sau au fost radiate.

Mai mult, din raportările contabile anuale la 31 decembrie 2015 depuse la Ministerul Finanțelor Publice, Baiazid Memiș susține că, pentru Eteks Producție SRL, respectiv cantina despre care discutăm, NU ARE NICI UN ANGAJAT!

Suntem convinși că un afacerist care are contract cu conducerea IPJ Constanța nu minte Fiscul și că ospătarii de la cantina Eteks nu lucrează „la negru”, ci insistă la Baiazid Memiș să își ofere serviciile de voluntariat, care să gestioneze produsele diverse pe care consilierul liberal le pune la vânzare la cantină:

SOS-ul merge cu ketchup și varză murată. Ce spun polițiștii din IPJ Constanța despre cantină; proxeneții, clienții șefului IPJ Constanța, Baiazid Memiș

Dintr-un răspuns al MAI adresat TOMIS NEWS, reținem că:

„Accesul autoutilitarelor care asigură aprovizionarea societăţii comerciale, în incinta Inspectoratului de Poliție Județean Constanţa se efectuează cu respectarea cadrului legal. Astfel, maşinile de aprovizionare, în baza unui tabel prealabil întocmit de locatar în care sunt menţionate numerele de înmatriculare ale acestora, sunt conduse la rampa de descărcare a alimentelor de către personalul anume desemnat din cadrul inspectoratului menționat. Pe cale de consecinţă, autoutilitarele în cauză nu au acces decât strict la rampa de descărcare a mărfii, fiind fără excepţie însoţite”.

Am arătat această frază a MAI polițiștilor din cadrul IPJ Constanța și reacțiile au fost diverse: unii s-au înecat, alții au căzut cu tot de scaun de la atâta râs, altora li s-au bulbucat ochii, unii și-au făcut semnul crucii, alții au înjurat și, într-un final, reacția a fost unanimă: MINCIUNĂ!

Porțile larg deschise ale IPJ Constanța, în fiecare moment al zilei, arată nu doar că nu se întocmesc „tabele” pentru „conducerea la rampa de descărcare” și care sunt „fără excepție însoțite”. În realitate, mâinile în buzunar și o scobitoare între dinți permit accesul nestingherit în curtea IPJ Constanța oricărui gură-cască, la a cărui îndemână se află și autoturismele instituției:

De ce mint domnii de la MAI? Reținem următoarele afirmații ale polițiștilor din cadrul IPJ Constanța:

Polițist 1: „Nu verifică nimeni nimic. Ăia intră (angajații care nu există ai lui Baiazid Memiș – n.r.) acolo când vor și cum vor. Păi, noi avem timp să stăm să verificăm descărcarea salamului?”

Polițist 2: „În curte acolo intră ăștia (aceiași angajați care nu există ai lui Baiazid Memiș – n.r.) fără probleme, claxonează la poartă și în curte dup-aia intră și descarcă, nu stă nimeni după ei”

Polițist 3: „Acum nu pot să zic, că nu miroase, dar vara, când e cald, e nenorocire. Își lasă varza murată la demisol acolo, unde nici nu știu și nici nu cred că au voie să facă asta. Nu știu dacă în contractul ăla au voie să pună butoaiele unde vor ei. Acum nu, dar astă-vară când treceam de la un birou la altul, mirosea a varză murată în ultimul hal, te ții de nas ca să treci pe acolo”

Polițist 4: „Zona de care vorbește colegul, acolo e SOS-ul, așa îi zicem noi. Este vorba despre Serviciul de Operațiuni Speciale, ăia care ascultă telefoanele… Mă rog, nu se pune în pericol livrarea mărfii Eteks cu biroul ălora, dar sunt chiar acolo, adică, s-o lungim, e clar că nu se respectă regulile de acces în instituție”

Polițist 5: „Eu am fost prima și ultima dată acolo când, la două mese distanță, era un proxenet căruia eu i-am făcut dosar. Era cu două pițipoance și îmi râdea în nas, că el a scăpat de dosar și că mănâncă la cantina polițiștilor. De atunci nu mai vreau să mai calc pe acolo”.

Polițistul numărul 6 ne-a transmis informația potrivit căreia s-au schimbat și semnele de circulație, numai ca să aibă Baiazid Memiș clienți la cantina șefimii IPJ!

Polițist 7: „Povestea asta nu e de ieri-de azi. El (Baiazid Memiș – n.r.) a avut mici cârciumi sau ce-a avut el și relația (cu șefii IPJ – n.r.) s-a dezvoltat în mai mulți ani. A început cu o plăcintă, apoi cu o sticlă de vin, apoi cu… cu… cu… și așa a reușit să își facă acest restaurant, sub umbrela și protecția șefilor IPJ. Bine, povestea e mai lungă, cei care au făcut contractul sunt azi ieșiți la pensie, cei care se ocupau cu așa ceva, ăștia de acum doar au moștenit ceva ce le convine, normal, că mănâncă, beau gratis pe acolo”.

TOMIS NEWS a discutat cu reprezentanții Confort Urban, instituție care ne-a confirmat că, în prezent, semnele rutiere care erau în perioada anterioară existenței „celebrei cantine”, astăzi nu mai există și s-au făcut „modificări”, care acum arată așa, special aranjate pentru ca autoturismele să aibă acces la cantina care „nu are nici un angajat”, dar care primește marfă, o vinde și al cărui „contract public” este imposibil de consultat:

 

Contractul: IPJ Constanța confirmă – Baiazid Memiș este șeful nostru

Ministerul Afacerilor Interne a fost complet blocat când le-am solicitat contractul despre care ne spuneau că este legal, public, accesibil, transparent, doar că… nu poate fi consultat. Așadar, am apelat la IPJ Constanța, care ne-a precizat, prin răspunsul nr. 158.306 din 27 februarie a.c. că… vor să ne ofere contractul, doar că nu pot să miște nimic, fără aprobarea lui Baiazid Memiș! Evident, consilierul județean liberal nu va oferi contractul spre publicare, pentru că încă nu s-a născut suspectul care să își recunoască acest statut, așadar reținem de la IPJ Constanța că Baiazid Memiș dictează în instituție! Respectăm poziția reprezentanților IPJ și admitem dorința sinceră a acestora de a considera că șeful instituției este, în realitate, Baiazid Memiș.

Concluzie: șeful IPJ Constanța, consilierul județean liberal Baiazid Memiș, desfășoară o intensă activitate comercială, unde a precizat pentru ANAF că nu are nici un angajat, în baza unui contract pe care IPJ Constanța nu poate să îl ofere, tocmai pentru că Baiazid Memiș este șeful IPJ, pe o stradă unde s-au schimbat marcajele rutiere, tocmai pentru afacerea fără angajați a lui Memiș, cu contractul public inaccesibil… publicului!

Prezentul articol a fost transmis către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne – Carmen DAN, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, (proaspăt înființat) Departamentul de Informații și Protecție Internă al MAI, corpul de control al premierului Sorin Grindeanu, cu convingerea sinceră a TOMIS NEWS de a-și face datoria și cu dorința ca instituțiile menționate să NU își facă datoria (așa cum nu au făcut-o nici ultimii zece ani), pentru că noi mai avem de scris și constănțenii mai au lucruri de aflat. Foarte multe.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*