Efect al controalelor DNA la Academia Navală: două persoane sub control judiciar

Procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au efectuat joi, 10 noiembrie a.c., cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, comise în cursul anului 2016.

Au fost efectuate atunci percheziții domiciliare în 7 locații situate în județul Constanța, printre care și sediul Academiei Navale.

Marți, DNA a revenit cu completări.

COMUNICATUL INTEGRAL AL DNA:
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 noiembrie 2016, față de inculpații
ANTONESCU IULIAN, cadru didactic în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța (A.N.M.B.), cu privire la săvârșirea a 5 infracțiuni de luare de mită și
CIOBANU CAMELIA, cadru didactic în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța (A.N.M.B.), cu privire la săvârșirea a 2 infracțiuni de luare de mită.

În ordonanțele procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii septembrie 2016, inculpații Antonescu Iulian și Ciobanu Camelia, în calitate de cadre didactice ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța (A.N.M.B.), au primit de la mai mulți studenți sume de bani cuprinse între 200 lei și 200 euro sau alte foloase necuvenite.
Foloasele respective au fost primite pentru a le acorda studenților respectivi note de promovare la examenele restante ce urmau a fi susținute în perioada august – septembrie 2016.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Antonescu Iulian și Ciobanu Camelia trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la I.P.J. Constanța – Serviciul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului militar;
e) să nu ia legătura cu persoanele menționate în ordonanțele procurorilor militari și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect pe nicio cale;
f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia au săvârșit faptele, respectiv cadru didactic la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța.

Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*