EDITORIAL Punct final pentru cariera lui Gheorghe Dragomir. Omul care „va fi uitat într-o lună”

„Nu am luat niciodată vreo decizie, ci am fost mereu ostaticul împrejurărilor” – Napoleon

Nu. Nu intenționez să îl compar pe fostul președinte al PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, cu Napoleon. Ar fi o absurditate. Dar, se încadrează perfect în panseul războinicului corsican. Dragomir, care și-a predat ștafeta pe 27 aprilie, se afundă în discreția care i-a caracterizat cei 12 ani la șefia PNL-ismului (deci nu liberalismului) constănțean.

A lăcrimat pe scenă, la intersecția dinastiei, încercând o jertfă a excesului de devotament, pentru că în toată această perioadă a ținut-o langa cu „am timp mai mult pentru familia mea, după ce am refuzat funcții mari timp de 12 ani” și „voi fi alături de colegii mei, indiferent cine va fi viitorul președinte”.

Discret, harnic până la un punct, Dragomir și-a ținut organizația sub zodia limitei. Nu știu dacă a făcut-o intenționat, din prudență sau în disperare, din consecvență. Cert este că Dragomir a trecut ca rața prin apă în acești 12 ani în care PNL Constanța a fost acuzat constant de „blat cu PSD”.

Nu știu dacă a făcut acest blat, chiar și în contextul în care i se atribuie expresia: „stăm și capră în fața PSD, pentru binele partidului”. Știu sigur că nu a vrut să se bată. A fost un singur moment: localele de anul trecut. Am zâmbit ștrengărește când am auzit de la colegii mei că „de data asta, Dragomir se bate!”. Și s-a bătut: la „mustață” a ratat câștigarea alegerilor județene, semn că Gheorghe Dragomir, în acești 12 ani, nu a câștigat vreo bătălie politică pentru că nu a vrut, nu pentru că nu a putut!

Mi-a și confirmat recent că i s-a propus de mai multe ori să fie ministru și a refuzat. Iar eu am înnebunit. Știu că cineva intră în politică din ambiții, fie personale, colective, cu dorințe clare de a schimba ceva sau de a face ceva, fie pentru comunitate, fie pentru sine, de altfel luptele politice stau în această zodie a dorinței avide de a prinde funcții. Politicianul este ambițios. Vrea cât mai sus. Dragomir este singurul politician pe care îl cunosc care vrea cât mai… nimic. S-a străduit să demonstreze asta și a reușit.

Ultimele alegeri, la municipiu și la județ, s-au desfășurat așa cum a vrut. În ciuda discursului democratic, Dragomir și-a dorit un lider la municipiu și altul la județ. Primul, din considerente pragmatico-financiare, celălalt din considerente amicalo-dinastice.

Sigur, orice politician se dezice de fostul regim totalitar. Alegerile PCR-iste sunt hulite constant, la nivel declarativ, nu și la nivel faptic. În realitate, stilul lui Nicolae Ceaușescu de a organiza „alegeri” este lumina pentru oricare politician actual: clar, fără bătaie de cap, pe alocuri statutar, suficient pentru eliminarea contestatarilor. Dragomir a avut un singur contestatar: pe consilierul județean Remus Cristy Baisan. Din perspectiva democratică, un politician abil ar fi înțeles că un contestatar, cum este caracterul lui Baisan, nu trebuie controlat, ci dezlănțuit, direcționat pe o linie de atac. Apropiindu-se cu pași repezi de „pensionare”, Dragomir nu a avut timp și dispoziție pentru această abordare. Și-a trecut adepții în zona „unității”, conștient fiind că majoritatea este de partea sa și l-a plasat pe Baisan în zona „gălăgiei”, solitar, neascultat, numai bun de descotorosit și etichetat ca „nebun”. Dragomir avea nevoie de dinastie, nu de dezbateri sau democrație, după 12 ani de obișnuință cu combinațiile de la granița și de dincolo de granița faultului. Și i-a ieșit.

Aflat în toată strălucirea totalitară a ofilirii sale, Dragomir și-a continuat discursul public de „înțelegere a tuturor colegilor”, însă nu a ezitat în privat sau în cerc restrâns (cum ar fi alegerile de la Mangalia), de a-l pălmui pe Baisan cu tot veninul din dotare: ba că a vrut să fie primar la Mangalia, ba că e nebun ș.a.m.d. Practic, Dragomir și-a mângâiat contestatarii la radio, la televizor și în ziare și i-a pulverizat la lumânare!

Ce îi reproșez lui Dragomir. I-am simțit supărarea după ce a pierdut alegerile locale și am sperat, în sinea mea, că eșecul individual va servi unei renașteri colective. Numai că, din „generosul” insectar al politicii locale, au răsărit două personaje: George Muhscină, șef la municipiu și Bogdan Huțucă, șef la județ. Muhscină, pentru că a împrumutat când trebuia, pe cine trebuia, pentru treaba imobiliară în zona în care trebuie (subiect care va fi dezbătut în curând pe larg în TOMIS NEWS), iar Huțucă, pentru că în peisajul PNL-ist local (în optimismul meu) lipsa calităților poate fi o calitate!

Astfel, pe 27 aprilie, Dragomir a părăsit peisajul politic local cu simptomele principalei probleme a autoritarismului: să pleci nu se poate să rămâi! Domnul Dragomir să pună virgula unde vrea, pentru că, în aceeași zi, când ținea discursuri lacrimogene, colegii săi din sală șușoteau: „va fi uitat într-o lună”. Totodată, sper că este conștient că a lăsat în urma sa un partid ca la carte. Cartea de psihiatrie, evident.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*