EDITORIAL Avem niște Forțe Nazale. Ce facem cu ele?

Ultima dată când am avut de-a face cu Forțele Nazale (sintagmă pe care și-au câștigat-o singuri din motivele pe care le vom vedea) eram într-o aplicație cu ușor-scufundabila fregată „Regina Maria”. O treabă complicată, așa cum se spune prin comunicatele de presă ale Forțelor Nazale, cu NATO, cu termeni precum „Force”, „Junction”, ce să mai, o seriozitate profesionistă din cale afară de importantă. La un moment dat, un militar trebuia să facă uz de mitraliera de pe punte, ca să respingă un atac amfibiu. A fost nevoie de asistența unui coleg, care a meșterit cu șurubelnița la inutila mitralieră suficient cât să treacă șalupele la discreție pe lângă navă. Noroc că erau „prieteni”, altfel vorbeam acum de „Regina Maria” la trecut.

În fine, cunoaștem cu toții că militarii, în special cei din Forțele Nazale, nu pot apăra țara nici cu toată voința din lume. Nu au cu ce, nu doar din perspectivă logistică, acum aflăm că nu au cu ce nici din perspectivă mintală.

O astfel de problemă mintală s-a manifestat luni, când fanfara Forțelor Nazale i-a cântat „La mulți ani” Înaltpreacercetatului, Teodosie. Evident, fanfara nu era de capul ei la evenimentul cu pricina. S-a dat un ordin. Al unui superior. Ofițer. Militar de carieră, cum s-ar zice. Cu alte cuvinte, șefimea Forțelor Nazale a transmis un deget mijlociu Justiției românești, care se străduiește să demonstreze ceea ce știm cu toții de foarte mulți ani: că un anumit ierarh este corupt până la sfinții care nu îl mai salvează nici dacă s-ar crăpa cerurile.

În fiecare săptămână, Teodosie dă cu subsemnatul la miliție, acompaniat de soborul atotprotector și, pe alocuri, violent, ca încununare a unui sinistru tablou de măcelărire a ceea ce se mai numește creștinism pe la noi pe aici. Nimic din situația nefastă în care un înalt ierarh este cercetat „cum nu s-a mai întâmplat niciodată la noi” (ca să-l parafrazez pe pablic rileișăns de la BOR) nu a contat pentru șefimea Forțelor Nazale, care și-a trimis fanfara ca să mai bată un cui în cavoul demnității, pe ritmuri de trompetă. Și pentru ca nesimțirea să atingă cote apoteotice, a fost absolut necesar ca oamenii de presă să fie bruscați, îmbrânciți, așa cum au pățit colegii de la Ziua de Constanța și cum au mai pățit-o și pe la miliție, cu alte vizite ale Înaltpreacercetatului.

În fine, ziceam că avem niște Forțe Nazale. Ce facem cu ele? Ne ștergem la nas.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*