Doi supraviețuitori ai temnițelor comuniste, prezenți la Constanța. „Un itinerariu care arată paradoxurile suferinței: în închisoare, au găsit libertatea absolută!”

Sala Senatului a Universității „Ovidius” din Constanța a găzduit, vineri, simpozionul „Rugul Aprins și Patriarhul Justinian”, parte din proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului”.

CITEȘTE ȘI:

Debutează proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului”

Data desfășurării simpozionului nu este una întâmplătoare, pentru că în această zi, acum 55 de ani, Părintele Daniil Sandu Tudor, fondatorul, organizatorul și catalizatorul Rugului Aprins, din iadul Aiudului, își înălța sufletul la cele veșnice.

Refacerea traseului existenței pământești a acestui mărturisitor, veritabilă paradigmă a rezistenței prin credință și cultură, a avut drept călăuze mai ales pe supraviețuitorii Nicolae Rădulescu și Emanoil Mihăilescu, adevărați discipoli ai Părintelui Daniil Sandu Tudor, care au fost prezenți la Constanța.

„Din nefericire, acum 55 de ani, Daniil Sandu Tudor, din iadul Aiudului, s-a înălțat la Ceruri! Cine a fost părintele Daniil? Este o întrebare la care trebuie să răspundă acești doi oameni, ultimi supraviețuitori ai locului Rugului Aprins, din 1958. Au trecut prin chinuri abominabile, au traversat un itinerariu care arată care sunt paradoxurile suferinței: acolo, tocmai în închisoare, care prin definiție înseamnă privarea de libertate; oamenii ajung să descopere o libertate absolută! Să nu uităm că intră în închisoare un evreu ateu, Nicolae Steinhardt, care ne va vorbi despre această experiență în cheia fericirii. Acolo s-a întâmplat această convertire tocmai pentru că oameni ca Daniil Sandu Tudor au intrat în contact cu ei”, a spus, în deschiderea evenimentului, lect. univ. dr. Carmen Ciornea.

Despre Daniil Sandu Tudor, discipolul Emanoil Mihăilescu a vorbit cu patos și cu lacrimi în ochi.

„A fost ofițer de marină, a colindat mările și în 1926 a ajuns la Muntele Athos, unde face cunoștință cu tot ceea ce înseamnă spiritualitate ortodoxă răsăriteană. Este cucerit, fermecat și cred că visul lui ascuns era să ajungă călugăr, cândva și a ajuns, după grele încercări. (…) Era o îmbinare extraordinară, care te punea pe gânduri; poet mistic. Nu era atras de neologisme, deși nu exista publicație din Franța care să nu îi parvină. Viața monahală este un mod de a trăi liniștit, pașnic, a venit cu spiritul lui vioi să clatine aceste tabieturi! (…) Mâna lungă a Securității a rămas, Securitatea nu prea s-a transformat. Părintele Daniil își vânduse case, mașini, biblioteca, ce avea și a venit la Antim hotărât să vină acolo mari oameni de cultură, crema intelectualității din acea vreme. De la Ion Marin Sadoveanu, să nu îl confundăm cu Mihail Sadoveanu, care spunea că lumina vine de la Răsărit, rușinea vieții lui; Ion Marin nu a făcut acest pas; Ion Barbu era atras de astfel de conferințe. Ce înseamnă prezența unui om viu, trăitor. Fiți trăitori, trăiți vii! Părintele Daniil știa să stârnească, să provoace, să pună întrebări și nu era nimic politic! Ciclurile acestea cuprindeanu cele mai diverse teme, de la teatru mistic medieval, până la momentele contemporane, cotidiene. (…) Cu multă dibăcie invita diverși cu diverse teme și în 1937 avea ziar independent de informare politică și spirituală, la care participau și cei de stânga, scriitorii de epocă, care au devenit sprijinitorii ocupației sovietice. Era un nume celebru atunci: Constantin Joja! El era de dreapta și fratele lui, Atanase, era comunist! Ce extraordinară nepotrivire… Constantin Joja s-a luptat pentru punerea în valoare a arhitecturii românești din sec. XIX. Dacă mergeți în Bulgaria, veți întâlni aceste case care cândva erau și în București, oraș care se schilodește, cu oameni care nu își văd decât buzunarele. Eu sunt o fire exaltată… nu fiți inerți, tinerii aveți o viață în față, nu cheltuiți pe lucruri neînsemnate. Nu fiți „căldicei”, lui Dumnezeu nu îi plac oamenii „căldicei”, fiți bărbați, purtați-vă crucea cu demnitate, e mare lucru! (…) Părintele Daniil a plecat la Canalul Morții, la Dunăre-Marea Neagră, abia după ce iese de la Canal va fi făcut monah și va primi numele de Daniil. Întâi face o ucenicie la Slatina… (…) Prin curtea Antim treceau intelectuali unul și unul… demult se odihnesc în țarina patriei lor și, din păcate, nu au fost înlocuiți de către tineri și e păcat să aștepte din altă parte. Părintele și-a cunoscut menirea și și-a asumat-o, când teroarea comunistă era extraordinară, să îți asumi rolul crucii în spate, de a vorbi tinerilor probleme ortodoxe. Culmea, scria în gazeta lui despre crimele odioase ale lui Hitler și Stalin, pentru că părintele nu iubea totalitarismele în nici un fel, ci cu totul dăruit unei alte păci sufletești! Părintele Daniil, un exemplu de spiritualitate autentică ortodoxă românească, care a făcut cinste țării lui și s-a sacrificat pentru ea! Sper să îl găsesc acolo sus, poate nu e prea sus ca să nu pot să întâlnesc, dar sper să îl reîntâlnesc!”, a spus Mihăilescu (foto dreapta).

La evenimentul de la „Ovidius” au mai participat protos. asist. univ. dr. Maxim Vlad, prof. univ. dr. Răzvan Ionescu, prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu, pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan, dr. Nicolae Georgescu și Ionuț Druche, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, dar și fostul director al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Românesc, Marius Oprea.

CITEȘTE ȘI:

Morminte de deținuți politici, descoperite la fostul lagăr de la Periprava, de IICCMER

În discursul său, Nicolae Rădulescu a amintit despre procesul nedrept de care au beneficiat, printre care s-a aflat și poetul Vasile Voiculescu, un proces care arată mai degrabă graba și comanda politică, decât Justiția în forma în care o cunoaștem astăzi.

„În 1956, ne-am întâlnit de câteva ori în București, împreună cu alți colegi de facultate. Am urmărit slujbele pe care le ținea la Plumbuita și, în toamnă, am mers la Rarău. În 1958, ne-am regăsit în închisoarea Securității din București, fiind acuzați de Tribunalul Militar că am încercat răsturnarea ordinii din România. Nu au existat nici un fel de probe, dar am primit cu toții ani grei de închisoare. Atunci ne-am întâlnit și cu înalte fețe bisericești… printre care și Arsenie Papacioc (atunci) de la Slatina sau prof. dr. Dumitru Stăniloaie. Noi eram cinci studenți. A mai fost și prof. Vasile Voiculescu. Acuzațiile au fost pe bandă rulantă, cum că am făcut o organizație, deși nu exista nici o dovadă, nici o finalitate pentru aceste acuzații din întâlnirile noastre. Părintele Daniil a primit 25 de ani, noi mai puțin. Părintele Daniil, a cărui pomenire o facem astăzi, a murit în 1962, avea 66 de ani. Vasile Voiculescu a fost acuzat că nu a colaborat după 1945 cu Uniunea Scriitorilor și a continuat să publice scrieri mistice, deși avocatul care l-a apărat, unul dintre avocații curajoși, a arătat că a publicat și în Uniunea Sovietică. Bineînțeles, nu s-a ținut seamă. Ne-am eliberat în 1964, odată cu golirea închisorilor, pentru că au fost presiuni internaționale și pentru că regimul de atunci dorea să își extindă relațiile și cu Occidentul. Părintele Daniil a fost un mărturisitor neobosit și a vrut să facă cunoscută minunea pe care Duhul Sfânt o săvârșește în inima celor care cheamă neîncetat numele lui Iisus, în credință și curățire”, a spus Rădulescu.

CITEȘTE ȘI:

File de istorie uitată și înviată: martirii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comemorați ca sfinți

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*