Doar o treime din persoanele defavorizate au ridicat cutiile cu alimente de la Uniunea Europeană

Primăria municipiului Constanța informează că, în perioada 11 iulie-26 iulie 2016, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), din totalul de 17.245 de beneficiari înscriși pe liste, au ridicat cutiile cu alimente un număr de 6.378 persoane.

Primăria Constanța roagă persoanele care NU au intrat în posesia alimentelor până la această dată să se prezinte la punctele de distribuire, organizate pe categorii de beneficiari, astfel:

Persoanele cu handicap grav și accentuat:

  • persoanele al căror nume de familie începe cu litera A-L pot ridica alimentele de la Clubul pentru persoane cu handicap situat în Piața Agroalimentară Tomis III;
  • persoanele al căror nume de familie începe cu litera M-Z pot ridica alimentele de la Clubul pentru pensionari situat pe Cișmelei nr. 16.

Celelalte categorii de beneficiari pot ridica ajutoarele alimentare de la Clubul pentru pensionari, situat pe str. Duiliu Zamfirescu nr. 4.

Precizăm încă o dată că distribuirea cutiilor cu ajutoare alimentare se realizează de luni până vineri, între orele 06.00 – 12.00.

Ajutoarele alimentare se ridică personal de către beneficiar pe baza actului de identitate valabil.

Pentru întrebări punctuale sau informații generale, Primăria Constanța a pus la dispoziția persoanelor interesate, zilnic, în intervalul orar 800 – 1600, numărul de telefon 0341/448.530.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*