Deputatul Mihai Lupu salută „stimularea creșterii natalității în România”

Deputatul constănțean Mihai Lupu (PNL) anunță că PNL a reușit „să susțină și să promoveze în Parlament un amendament prin care s-a dublat  practic cuantumul alocației pentru toți copiii, în condițiile în care ultima majorare fusese făcută cu mai bine de 10 ani în urmă.”

Începând cu data de 1 iulie a.c., va intra în vigoare o lege care vine să susțină familiile tinere și să încurajeze creșterea natalității.

„Pentru ca această lege să poată fi aplicabilă, Guvernul a aprobat, zilele trecute, normele pentru Legea 66/2016,  o lege foarte importantă, cu măsuri care ajută familia, o lege care susține real mamele și care își dorește să crească natalitatea în România.  Astfel, principalele prevederi ale Legii 66/2016 se referă la următoarele: eliminarea limitei maxime a indemnizației, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate; perioada de eligibilitate stabilită la 12 luni în ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului; o singură variantă de concediu – până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; eliminarea legăturii cuantumului indemnizației/stimulentului de inserție cu indicatorul social de referinţă (ISR), a cărui valoare este 500 de lei; limita minimă a indemnizației crește de la 1,2 ISR (600 lei) la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (1.250 lei salariul minim); stabilirea stimulentului de inserție la 50% din indemnizația minimă, respectiv de la 500 lei la 532 lei (1.063 indemnizația minimă); prelungirea acordării stimulentului de inserție cu încă un an, în cazul celor care se întorc la activitatea profesională cu cel puțin 60 zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 (3) ani; eliminarea condiției de plată a impozitelor și taxelor locale de menținerea dreptului la indemnizația de creștere a copilului”, a precizat, marți, deputatul Mihai Lupu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*