Decapitări la Regia de Drumuri. Patru plângeri penale, 50 de angajați în preaviz și administratorul schimbat!

Unitatea aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP)  înregistrează datorii peste datorii şi bani de încasat la Sfântu` Aşteaptă, o situație despre care vicepreședintele CJC, Claudiu-Iorga Palaz, susține că a fost orchestrată intenționat și că au existat oameni care au vrut distrugerea Regiei.

Alături de președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, Palaz a întreprins mai multe vizite în cadrul Regiei și, dacă acum ceva timp ne anunța că vor fi luate măsuri, miercuri au avut loc decapitările!

Tot miercuri trebuia să își prezinte raportul de activitate administratorul special al RAJDP, Virgil Stan, în fața consilierilor județeni, reuniți într-o nouă ședință.

„Nu a avut nici măcar bunul simț să se prezinte astăzi aici”, a spus Țuțuianu.

Potrivit lui Palaz, miercuri au fost emise plângeri penale pe numele mai multor angajați ai RAJDP, însă vicepreședintele CJC susține că verificările întreprinse nu privesc și perioada fostului director al Regiei, Adrian-George Gâmbuțeanu.

„Ni s-a propus de la mulți oameni că ar fi mai bine să o privatizăm. Exclusă această variantă, mergem pe salvarea Regiei, este un pariu al nostru cu cei care au vrut distrugerea acestei societăți și este o provocare pentru noi. Azi am dat drumul la patru plângeri penale împotriva celor care au săvârșit nereguli la Regie, s-au strâns materiale în toată această perioadă, s-au făcut verificări (…) Noi ne-am concentrat pe ce a fost în ultima perioadă, cu ultima conducere. Gâmbuțeanu își duce crucea lui… dar dacă au fost legături cu fosta conducere nu se va ascunde nimic, asta vă putem garanta și asta vom face în continuare. Să nu creadă cineva că încercăm să ferim, căutând mici factori ca să-i facem scăpați pe cei mari. Propunerea de schimbare a administratorului special s-a făcut tocmai pentru că s-au tolerat acolo aceste nereguli. Mai mult, sunt aproape 50 de persoane în preaviz! Toți cei care au săvârșit nereguli sunt îndepărtați”, a spus Palaz.

Ca urmare a sesizărilor nr. 20772, 20773, 20774/16.08.2016, s-au formulat plângeri penale împotriva următoarelor persoane din cadrul RAJDP: șeful pepinierei Medgidia, Nicolae Popa; inginerul secției Cuza Vodă, Adrian Grosu; șeful secției Topraisar, Marin Dan; șeful pepinierei Plopeni, Alexandru Apostol; angajatul la districtul Agigea, Bogdan Duță; șeful districtului Agigea, Daniel Măndescu; adjunctul șefului secției Topraisar, Viorel Borcan; Gheorghe Lupuca; conducătorii auto Victor Boruzo, Marian Ghiță, Sorin Stan, Nicolae Pascu și Petrișor Nedelcu; șeful alimentare cu pompă, Ion Florescu; șeful de carieră Drăgan Sorin Șipote; șeful secției de mecanizare Daniel Cristu și gestionarul secției Hârșova, Nermin Memet.

Consilierii votat și proiectul de hotărâre privind exprimarea acordului referitor la promovarea de către CJC a unei acțiuni civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unor infracțiuni împotriva persoanelor (menționate mai sus) a căror vinovăție se va constata definitivă în dosarul penal 6854/2014 aflat pe rolul Curții de Apel București.

De asemenea, ca urmare a solicitării administratorului judiciar și a Asociației Generale a Creditorilor de la RAJDP Constanța, Virgil Stan a fost înlocuit din funcția de administrator special al Regiei. În locul acestuia a fost votat Lucian Lungoci, cu un număr de 21 voturi „pentru”, iar reprezentantul CJC şi al Judeţului Constanţa în Comitetul Creditorilor privind debitoarea RAJDP a fost nominalizat Claudiu Palaz.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*