Continuă nebunia la GSP. „Este de Caragiale, în drum spre Kafka!” Greviștii foamei, PĂCĂLIȚI de Comănescu!

Conștient că angajații Grup Servicii Petroliere au prins „rețeta succesului” pentru a-și primi drepturile salariale, care se rezumă la proteste și, eventual, greva foamei, președintele companiei, Gabriel Comănescu, trece la o nouă abordare: promite că va vira banii, numai că… nu o face!
Au pățit-o mai mulți angajați ai GSP în ultimele zile, ultimii chiar miercuri, însă aceștia nu au „mușcat momeala” și continuă și astăzi greva foamei!

Vineri, mai mulți angajați s-au deplasat la sediul companiei și li s-a promis că, dacă pleacă, vor primi banii în conturi. Numai că, surpriză, reprezentanții GSP nu s-au ținut de promisiune! Miercuri, așa cum TOMIS NEWS a relatat în detaliu, a avut loc o altă premieră: 33 de angajați (cel mai mare număr de protestatari de până acum) au pichetat sediul GSP! Aceștia au solicitat banii la zi și încetarea circului, așa că reprezentanții GSP au început să ofere o serie de tranșe pentru fiecare dintre ei. Din 33, au rămas 15. Unul a leșinat, apoi, spre seară, au mai rămas opt, pentru ca, peste noapte, să rămână cinci angajați. Aceștia cinci sunt „mohicanii” cărora li s-a promis, la fel ca celor de vineri, că, dacă pleacă, vor primi banii. Numai că nu au primit!

„Noi am rămas peste noapte aici și vom continua și astăzi cu protestul. Ni s-a spus aseară că, dacă ridicăm bannerele și „protestăm” în altă parte, deci nu la sediul companiei, ne vor da o tranșă. Noi nu mai vrem tranșe. Eu am primit această tranșă ieri, de 500 de dolari, numai că e tranșa pe care trebuia să mi-o achite din luna mai! Eșalonarea la mine a expirat de mult timp și nu sunt singurul!”, a spus pentru TOMIS NEWS unul dintre angajații GSP aflați în greva foamei.

CITEȘTE ȘI:

Grup Servicii Petroliere, zguduit din nou de proteste. Zeci de angajați în GREVA FOAMEI la poarta companiei lui Comănescu, pentru drepturile salariale

Așa că, joi, de la 14:00, protestatarii păcăliți plecați „peste gard” s-au întors în fața sediului companiei!

„Au mai virat câteva rate la o parte dintre noi, dar tot nu suntem la zi. Nu plecăm nici în seara asta până nu virează toți banii conform eșalonării! Momentan suntem încă la stadiul de discuții”, a completat un alt protestatar, pentru TOMIS NEWS.

„Cei de vineri și-au luat țeapă. Cei de astăzi, la fel. Ceea ce se întâmplă la GSP este de Caragiale, în drum spre Kafka!”, a completat un alt angajat al companiei, pentru TOMIS NEWS, care a participat la protestele din ultimul an.

UPDATE 16:30 – Protestatarii vor continua GREVA FOAMEI și în următoarea noapte, în număr mai mare!

„Au spus că nu ne pot oferi plata la zi. Rămânem în greva foamei peste noapte! Mai vin doi colegi să se alăture grevei, pe la ora 18:30”, ne-a precizat unul dintre protestatari.

UPDATE 19:00

„Vom continua protestul și în această noapte, pentru că noi nu vrem promisiuni false și eșalonări care nu se respectă. Unii au primit promisiuni pentru data de 21 noiembrie, pe care știm că le vor respecta, așa cum nu au respectat până acum”, a precizat un protestatar pentru TOMIS NEWS, hotărât să mai stea ÎNCĂ O NOAPTE de GREVA FOAMEI în dana 34.

UPDATE 27.X.2017, 11:00

Greva angajaților GSP a încetat vineri dimineață. „Am primit ratele restante conform eșalonării”, ne-a confirmat unul dintre greviști.

3 Comments

  1. Astazi 31octombrie,la ora 8.30 ,sariati din baza GSP dana 34 , au intrat in greva foamei . Nu si-au primit salariile din luna ianuarie2017.

  2. Nu doar cei din flota sunt neplatiti! Oamenii de la birouri sunt neplatiti de 10 luni! Doar pilele mai primesc salarii! Cei care au plecat isi cer banii prin salile tribunalului sau le pun cruce. E masacru! Pe platforma lucreaza pensionari, ca ei mai pot astepta plata. foraj marin cu varsta a treia. Asta crede ca are sclavi nu angajati

    • Pana si sclavii primeau un loc de dormit si o masa pe zi.Noi trebuie sa facem rost si de banii de transport sa venim la munca.Mai trebuie sa puna taxa la intrare in gsp. Vrei sa muncesti,plateste. Noi avut nesimtirea sa intrebam de bani si au spus sa ne dam demisia daca nu ne place.O parte din noi suntem in preaviz.Dar in curand se termina si ne vom alatura celor care isi cer drepturile la poarta

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*