Continuă lucrările de restaurare la Capidava? Țuțuianu: „Nu putem să mai stăm așa, pierdem proiect de milioane de euro, pentru că unul și altul au făcut fel și fel de prostii”

Prima ședință mixtă de lucru cu privire la deblocarea proiectului „Restaurare, Consolidare, Protectie, Conservare si Punerea in Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava”, demarat de Consiliul Județean în anul 2010, a avut loc miercuri. Au participat participat conducerea CJC, respectiv președintele Marius Horia Țuțuianu și vicepreședintele Claudiu-Iorga Palaz; administratorul public Mirela Matichescu, dar și reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, precum directorul Direcției de Patrimoniu, Emilian Gamureac și Adrian Crăciunescu, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

La data de  1 octombrie 2016, în urma vizitei unei echipe a Comisiei Naționale LIMES la situl arheologic Capidava au fost semnalate „anumite inadvertențe” privind criteriile de autenticitate  ale proiectului de restaurare și, ca urmare, Ministerul Culturii și Identității Naționale a dispus o verificare a lucrărilor efectuate la Capidava în data de 8 noiembrie 2016.

Rezultatele controlului dispus de către Ministerul Culturii precum și observațiile specialiștilor vor fi transmise către CJC. În cât timp? Președintele CJC ne-a precizat că orizontul de timp este de aproximativ o săptămână.

„A durat vreo patru ore ședința, sunt mici inadvertențe acolo care pot fi, în viitorul apropiat, de care proiectantul va trebui să țină cont. Așteptăm raportul final săptămâna viitoare, cu ce probleme trebuie modificate să demarăm lucrările. Am avut această primă întâlnire cu ei, la Constanța și cu proiectantul și cu cei care au implementat proiectul, să găsim soluții pentru continuarea lucrărilor. Lucrările trebuie continuate și se pot continua, cu acele modificări care trebuie făcute pentru finalizarea proiectului. Săptămâna viitoare ar trebui să vină de la Ministerul Culturii răspunsul final, raportul și avizele și după ce avem toate datele să demarăm procedurile de continuare a lucrărilor. (…) Cei care au stricat acolo sunt cei de la Mara Construct… Am văzut acolo ciment aruncat, pietre, var… Toată lumea și-a dat acordul pe proiect, dar ideile arheologilor nu se potrivesc cu cele ale istoricilor, ale istoricilor cu ale arhitectului, ale arhitectului cu ale arheologilor și așa mai departe… De aceea ne-am așezat la această masă rotundă și 90% se vor continua lucrările. (…) Mara Construct ne-au încurcat foarte mult… Proiectul s-ar fi făcut repede și frumos și dacă constructorul e de doi bani, normal că lucrurile nu ies. Oricum, suntem în proces cu ei! Nu putem să mai stăm așa, pierdem proiect de milioane de euro, pentru că unul și altul au făcut fel și fel de prostii”, a spus președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Interese pentru distrugerea cetății Capidava? Palaz: „Ministerul Culturii nu ne răspunde la solicitări, riscăm să pierdem banii!” Țuțuianu: „Este o piatră de moară, de gâtul CJC”

Proiectul de restaurare a cetății Capidava a fost avizat de reprezentanții Ministerului Culturii, atât în faza de studiu de fezabilitate, cât și în cea de proiect tehnic. Mai mult, potrivit CJC, avizele prin care s-a aprobat proiectul tehnic  au fost redactate și transmise spre dezbatere în comisiile de specialitate ale Ministerul Culturii chiar de reprezentanții acestui minister. Potrivit documentelor, în cadrul acestor comisii de specialitate, CJC nu a avut nici un reprezentant. În urma dezbaterilor, Ministerul Culturii a avizat pozitiv proiectul de restaurare al Cetății Capidava. Ulterior, Ministerul Dezvoltarii Regionale a aprobat spre finanțare acest proiect, prin programul Operațional Regional 2007- 2013, axa prioritară 5, domeniul major de investiție 5.1, iar CJC a atribuit prin licitație publică executarea lucrărilor.

Potrivit CJC, în toate etapele de execuție proiectul “Restaurare, Consolidare, Protecție, Conservare și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava” a fost verificat de reprezentanții Ministerului Culturii, iar dirigintele de șantier a semnat conformitatea  execuției din punct de vedere cantitativ și calitativ, ceea ce s-a dovedit exact contrar ulterior!

Lucrările de restaurare au fost sistate ca urmare a unei anchete penale derulate împotriva constructorului suspectat de evaziune fiscală.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*