Constănțenii participă la marșul „Luptă pentru Basarabia”, din 22 octombrie, la București

Președinția, Parlamentul și Guvernul României să își asume, prin politici concrete, responsabilitatea față de proiectul ReUnirii, susțin unioniștii care vor să reconfirme că sunt cea mai mare forță civică de pe ambele maluri ale Prutului.

„Cel mai bun mod de a realiza cele două aspecte este participarea la Marșul „Luptă pentru Basarabia”, care va avea loc la București, sâmbătă, 22 octombrie, ora 14:00, cu plecare de la Hanul lui Manuc (Piața Unirii). Vom rămâne în stradă până când politicienii de la București, reprezentanți ai Guvernului și ai partidelor politice care au șansa de a accede în viitorul Parlament recunosc necesitatea Reunirii și își asumă acțiunile care vor duce la împlinirea acestui deziderat!”, se arată pe pagina evenimentului, intitulat „Constanța la marșul unionist – Luptă pentru Basarabia”.

Unul dintre organizatorii de la Constanța, Codruț Burdujan, a anunțat miercuri:

„Primul autocar cu studenți de la Constanța este confirmat și pregătit! Felicitări Patricia Iercoșan, unul dintre cei mai puternici lideri ai studenților de la malul mării dar și al Mișcării de la Harta Mozaic. Transportul este gratuit!
Confirmările la acțiune se fac pe pagina evenimentului sau prin mesaj privat”, a precizat Burdujan.

Marșul Unirii va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, între 14:00 – 17:00, de la Hanul lui Manuc.

img_20150922_121958

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 este o coaliție de asociații și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România, condusă de George Simion și, de-a lungul timpului, a reușit să organizeze mitinguri și marșuri de zeci de mii de persoane, inclusiv un traseu pe care tinerii unioniști l-au parcurs pe jos de la Chișinău până în România, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea Unirii celor două țări românești.

img_20150922_103423

1 Trackback / Pingback

  1. 10000 de români așteptați, săptămâna viitoare, la Marșul pentru Basarabia | Românism

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*