Consiliul Județean a dat undă verde pentru construirea a două spitale

Consilierii județeni s-au reunit, miercuri, pentru o ședință în care au dezbătut mai multe proiecte de hotărâre. Două dintre ele au vizat aprobarea demarării procedurilor necesare elaborării studiului de oportunitate și a studiului de fezabilitate pentru crearea unor structuri medicale în domeniul oncologie și, respectiv, neonatologie.

Primul proiect a fost inițiat de vicepreședintele Daniel Learciu, iar al doilea de președintele Marius Horia Țuțuianu.

„Vom construi un nou spital, o nouă unitate medicală în județul Constanța, care să aibă ca specialitate oncologia. Consider că acest județ și orașul au fost văduvite de o asemenea specialitate. Este impardonabil ca în sec. XXI în acest oraș să nu avem radioterapie, nu avem cum să ne luptăm cu această boală, cu acest flagel și există studii care spun că 1 din 10 români suferă de această boală (cancerul – n.r.)…”, a spus Learciu.

Referitor la celălalt proiect, Țuțuianu a precizat că viitoarea unitate medicală ar putea fi deschisă la Eforie Sud.

„Noi dorim să degrevăm Spitalul Județean de aceste secții, pentru a exista o mai bună desfășurare în Spitalul Județean. Sunt două spitale, deocamdată suntem în faza studiilor de oportunitate și fezabilitate. Ca idee, cel de neonatologie doresc eu să îl facem în curtea Spitalului Județean, iar cel de oncologie unde a funcționat spitalul de la Eforie Sud, o zonă mai aparte, cu vegetație…”, a spus Țuțuianu.

Ambele proiecte au fost adoptate de consilierii județeni.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*