Circ pentru stadionul „Farul” în Consiliul Local. „Cap de cretă” Muhscină, o caricatură de dictator. „Îl lăsăm pe ăsta să își expună viziunea? Una zicem, alta facem?” Făgădău anunță înființarea CSM Farul

Mobilizare intensă liberală, miercuri, la Consiliul Local Constanța, unde consilierii s-au întrunit într-o nouă ședință pentru a dezbate mai multe proiecte. Printre acestea, s-au regăsit și cele privind solicitarea către Guvernul României de a emitere a unei hotărâri de transmitere a stadionului „Farul”, a complexului „Badea Cârțan” și a bazei „triunghi”. Primul a stârnit reacții diverse, liberalii poziționându-se în două tabere. Una pentru preluarea stadionului „Farul”, cealaltă pentru respingerea proiectului, mai ales că erau necesare două treimi din numărul consilierilor prezenți pentru ca proiectul să fie adoptat. În acest sens, pentru expunerea unui răspuns unitar în spațiul public, s-au aflat la ședință și președintele organizației municipale a PNL Constanța, consilierul județean George Muhscină și deputatul Robert Boroianu.

Mihaela Andrei s-a lămurit: nu este bine să urgentăm preluarea stadionului!

Muhscină i-a băgat „în ședință” pe liberali atât înainte de întrunirea CL, cât și înainte de votarea celor trei proiecte, dezbaterea fiind demarată de consilierul liberal Mihaela Andrei.

„Am discutat cu colegele de la patrimoniu și m-au lămurit că nu există posibilitatea schimbării destinației acestor imobile. Chiar dacă primim un aviz favorabil de la minister, schimbarea destinației trebuie trecută prin Consiliul Local. Deci, m-am lămurit cu această abținere. (…) Urgențele noastre sunt multe și, din punctul meu de vedere, aceste trei proiecte nu erau o urgență. După ce am studiat, am văzut că aceste trei proiecte sunt cuprinse în planul de dezvoltare durabilă a municipiului, cu care sunt de acord. O singură nelămurire: domnule primar, făceați referire la viziunea de dezvoltare a acestui sector al sportului. Există o viziune scrisă sau este o viziune a dumneavoastră și care este planul de punere în administrare a acestor imobile?”, a spus Mihaela Andrei.

Făgădău: „Am văzut rezultatul administrării de stat, în 26 de ani: nu sunt în stare să gestioneze bazele sportive din toată țara”

Iritat de această intervenție a consilierului liberal, primarul municipiului Constanța a preluat microfonul și a început un discurs lung, cu speranța clarificării:

„După cum știți, încă din toamna anului trecut am venit în fața dumneavoastră cu aceste proiecte, intuind că indiferent de rezultatul alegerilor de la finele anului trecut, orice Guvern sănătos la cap va vrea să pună în aplicare procesul de descentralizare, pentru că este de notorietate faptul că atunci când s-au transferat către entități private acestea nu au putut să susțină structura, astfel încât la FC Farul s-a ajuns în situație de faliment. Întrucât ați pus unii dintre dumneavoastră acest demers pe seama campaniei electorale, am retras proiectele. În momentul de față, programul de guvernare militează pentru descentralizare. Am primit două adrese: una de la Ministerul Tineretului și Sportului și una de la Ministerul Educației. Prima face referire la patru imobile: stadionul Farul, stadionul de rugby Farul, Badea Cârțan și baza „triunghi”. Întrucât cu stadionul de rugby este o situație nu tocmai limpede, întrucât Rugby Club județ Farul Constanța își desfășoară activitatea și are un litigiu cu Curtea de Conturi, nu mi se pare normal să cerem noi administrarea, iar județul să fie obligat să folosească utilizarea terenului. Trebuie să facem o separare clară pe trei paliere: infrastructură, structură, rezultat. Consilierii locali trebuie să decideți cât finanțăm infrastructura, structura, rezultatul. În momentul de față, municipiul are din punct de vedere al infrastructurii sportive ZERO! Facem demersuri să preluăm clubul sportiv Farul Constanța. Reluăm și structura și infrastructura. Ulterior, luăm Badea Cârțan pentru a completa investiția de 23 de milioane EUR pe care o facem cu statul român în sala polivalentă și urmează bazinul de înot. La baza „triunghi”, este nevoie de o investiție pentru punere în funcțiune! (…) Clubul sportiv Farul Constanța să îl transformăm în Club Sportiv Municipal Farul Constanța și să invităm toate ramurile sportive să vină în interioriul acestui club! Pentru că putem urmări o trasabilitate mai mare a banului public și pentru că putem stabili obiective: performanță sau masă. Dacă unui viitor CSM Farul Constanța îi stabilim obiective, precum trei titluri de campioană, dăm 10 lei în plus pentru cele trei titluri: program intensive de pregătire etc. Dacă politicile pe care le faceți dumneavoastră, consilierii, cuprind masa, cum ar fi toți copiii constănțeni să învețe să înoate! (…) Propun să dăm un acord de principiu de preluare, indiferent unde se va decide să se transfere, în mod cert această infrastructură – ce reprezintă puncte negre pe obrazul orașului nostru – nu trebuie să mai fie la autoritatea centrală! Am văzut rezultatul în ultimii 26 de ani! (…) Vă înțeleg temerile! Municipiul Constanța este unul puternic și își permite să administreze și are experiența în scrierea de fonduri europene, astfel încât să investigheze posibilitatea de a atrage fonduri”, a spus Decebal Făgădău.

INTERVIU Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca: „Trebuie să analizăm oportunitatea transferului din domeniul public al statului a bazelor sportive din Constanța”

În fapt, este vorba despre un acord de principiu. În urmă cu câteva zile, Consiliul Județean Constanța a adoptat o hotărâre similară, ceea ce înseamnă că Guvernul va trebui să decidă: administrarea va fi preluată de CL sau CJC?

„Ne aflăm într-o competiție între cele două administrații! Acum câteva zile, în CJC a fost adoptată o hotărâre similară. Nu cădem în derizoriu dacă propunem ceva de acest gen?”, a intervenit și consilierul liberal Adriana Câmpeanu.

Consiliul Județean, pas înainte pentru preluarea stadionului Farul. PNL vrea anchetă: să se găsească vinovații care au produs pagube!

„Nu, nu cădem în derizoriu! Să lăsăm Guvernul cu o presiune dublă, să distingă ceea ce este mai bun pentru patrimoniul statului și cine poate, își permite, are proiecte de dezvoltare, nu doar de administrare. Nu voi lua nici o decizie de înființare fără să știu pe ce infrastructură „dansăm”! Nu știu care este infrastructura, dar vorbim de un acord de principiu, nu suntem într-o competiție între noi, ci cu ceea ce vedem astăzi: incapacitatea sistemului centralizat de a gestiona în toată țara bazele sportive, iar noi trebuie să sprijinim Guvernul cu înțelegere la nivel local și județean! Nu dorința de a avea, de a poseda, de a genera cheltuieli inutile”, a răspuns Decebal Făgădău.

Momentul adevărului: „cap de cretă Muhscină” a făcut implozie pe holuri

La momentul votului, liberalii au solicitat un timp pentru dezbateri. Încă erau nedumeriți: pentru sau împotrivă? Situație jenantă pentru un partid, care, în opinia amatorilor politici, trebuie să aibă același mesaj, printr-o disciplină de cazarmă. Așa a încercat și Muhscină să facă pe holuri, considerând că acest proiect nu se referă la reabilitarea stadionului „Farul”, ci a coborât până la jenantul nivel de cursă politică, liberalul considerându-se candidat al partidului pentru Primăria Constanța în 2020:

„Iar o să se spună în spațiul public că PNL este scindat! (…) Îl lăsăm pe ăsta (pe Făgădău – n.r.) să își facă campanie? Să își expună viziunile? (…) Am discutat una și facem alta?”, a tunat Muhscină la consilierii liberali, ironizat de consilierii celorlalte partide, din spatele său: „Ce a venit și sprâncenatul ăsta? Face pe șeful? Ce cap de cretă e…”

Până la urmă, dorința „șefilor” Muhscină și Boroianu nu s-a îndeplinit. A fost nevoie de 18 voturi „pentru”, trei dintre ele obligatoriu din rândurile liberalilor, în contextul în care nu se știa cum va vota „independentul” Andrei Popescu. Exact înainte de vot, social-democratul Aurelian Marin a profitat de disensiunile dintre liberali.

„Eu știu că sunt mulți colegi ai noștri liberali care vor să voteze pentru acest proiect și vreau să îi rog din suflet să voteze pentru aceste proiecte, este primul pas pe care putem să îl facem să dezvoltăm sportul din Constanța! Este o mare greșeală să se opună acestui acord de principiu”, a spus Marin.

La vot, Boroianu și Muhscină s-au cutremurat. Andrei Popescu a votat „pentru”, alături de consilierii liberali Romeo Rezeanu și Horia Căliminte, care, în timp ce se afla cu mâna pe sus, a dat cu piciorul în scaunul ocupat de Mihaela Andrei: „Hai mă (votează – n.r.)!”

În timp ce consilierii îl trădau, Muhscină se asigura că umilința sa va fi completă și a emis un comunicat de presă, prin intermediul căruia anunța că poziția PNL rămâne neschimbată în raport cu Stadionul Farul, baza sportivă cu toate activele și pasivele aferente urmând a fi preluată în administrarea Consiliului Județean Constanța.

„Partidul Național Liberal trebuie să dea dovadă de consecvență, coerență și abordare unitară în raport cu deciziile sale. Prin urmare, consilierii municipali liberali se vor abține de la votul de astăzi pentru preluarea bazei sportive Farul Constanța în administrarea autorităților locale”, invoca Muhscină.

1 Comment

  1. cap de creta este un hot ordinar, o sa se lamureasca liberali cu acest spagar si evazionist protejat de talpes in trecut !

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*