Chiru s-a supărat în Parlament: „Pe cine apără legile din România?”

Senatorul constănțean Christian Gigi Chiru (ALDE) a susţinut în Parlament declaraţia politică „Pe cine apără legile din România?” și, în cuvântarea sa, a susţinut că această întrebareeste legitimă şi, „dacă urmărim ce se întâmplă în ultimii ani, observăm că, de multe ori anumite legi sunt făcute împotriva cetățenilor”.

„Putem da exemple din aproape toate domeniile de activitate, fie că este vorba de sănătate, fie că este vorba de fiscalitate sau chiar de justiție. În esența ei, legea ar trebui să fie o prelungire a libertății, un scut al cetățeanului și o armă pentru dreptatea socială. Există nenumărate exemple în care legea a fost de partea celor puternici și împotriva celor slabi. Roadele acestor nedreptăți le culeg, atât clasa politică, dar mai ales cetățeanul simplu”, a spus senatorul Chiru.

Parlamentarul ALDE a mai spus că nu este „un optimist incurabil, nici un pesimist întunecat, însă este un om încrezător că legile, în această țară, ar trebui să fie aliatul cetățenilor în îndeplinirea drepturilor, pentru a avea o viață fericită”.

„Nu este greu să constați că legile acestei țări nu îl apără pe profesor, nu sunt de partea doctorilor, nici de partea pacienților care stau la coadă sau așteaptă cu zilele tratamentul, nici de cea a angajatorilor, așa cum nici salariații nu se pot bucura de avantajele unei legislații corecte”, a mai spus senatorul.

Chiru a concluzionat că legea ar trebui să vină în ajutorul cetățenilor și să îl apere de uzurpatorii fericirii şi că legile sunt arme cu care cetățenii își fac dreptatea și își conservă demnitatea umană și libertatea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*