Chesoi și Făgădău s-au „tăvălit” în Consiliul Local: „O să învățăm și noi administrație în curând…”

Miercuri, consilierii locali municipali s-au reunit într-o nouă ședință. Consilierul local Tudorel Chesoi, la începutul ședinței, și-a exprimat o serie de doleanțe și a precizat că patru dintre proiectele sale redactate recent nu au fost introduse pe ordinea de zi și a solicitat printr-o interpelare introducerea acestora în următoarea ședință.

Este vorba despre proiectul de hotărâre privind înființarea unui centru de primire a victimelor violenței în familie, furnizarea, decontarea și subvenționarea de servicii integrate pentru victimele violenței în familie la nivelul municipiul Constanța; proiectul de hotărâre privind reducerea taxei de debranșare/deconectare de la rețeaua de furnizare a energiei termice a RADET Constanța și eliminarea taxei pentru obținerea avizului în acest sens; proiectul de hotărâre privind transformarea punctelor termice din municipiul Constanța în centrale pe gaz și proiectul de hotărâre privind achiziționarea și montarea de mobilier stradal în municipiul Constanța.

„Solicit pe această cale să aflu în ce stadiu se află aceste patru proiecte de hotărâri de consiliu și insist să fie supuse votului consilierilor locali în următoarea ședință ordinară”, a spus Chesoi.

Consiliul local (2)

În replică, viceprimarul cu atribuții de primar al Constanței, Decebal Făgădău, l-a tratat în „bășcălie” pe consilierul local.

„Domnul Chesoi a scris două rânduri, ne pune pe noi să muncim, ca să aibă dânsul inițiativă. Nu vom ascunde faptul că trei sunt adresate la o adresă poștală greșită. Nu poate Consiliul Local să hotărască asupra unei taxe pe care nu a instituit-o! Dar, trecem peste astea, o să învățăm și noi administrație în curând…”, a spus Decebal Făgădău.

Consiliul local (6)

1 Trackback / Pingback

  1. Tudorel Chesoi susține că se află în „război total” cu RADET – Tomis News

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*