CCR, excepţie de neconstituţionalitate privind securitatea naţională. Colonel (r) Dedu: „SRI este într-o situație dificilă. Dovedește că solicitarea de mandate pentru siguranță națională nu a avut o susținere legală”

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis parțial, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României.

A fost admisă excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile articolului 3 litera f) din actul normativ supus controlului, conform căruia constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României „subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.

Curtea a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolelor 3, 10, 11 şi 13 din Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea 255/2013, precum şi a dispoziţiilor articolului 13 din acelaşi act normativ, în forma în vigoare.

În aceste condiții, în dosarele DNA aflate pe rol, interceptări ale SRI, pe mandate de siguranță națională nu mai pot fi luate în considerare de instanțele de judecată. Un exemplu îl reprezintă dosarele Tel Drum, în care este vizat președintele PSD, Liviu Dragnea.

CCR a tranșat faptul că articolele de lege în baza cărora se eliberează mandatele de interceptare pe siguranţă naţională sunt formulate prea vag, ceea ce permite abuzarea acestei metode, așa cum ne-a confirmat colonelul (r) SRI, Ion Dedu.

„Este ceea ce eu tot spun în spațiul public de doi-trei ani. Prin decizia de astăzi, CCR stabilește o revoluție în lupta binomului cu cetățenii, sens în care această decizie dă dreptate cetățenilor care au fost supuși unor ingerințe în drepturile și libertățile fundamentale prin interceptări și înregistrări pe mandate de securitate națională/siguranță națională. Toate mandatele emise de un judecător desemnat pe anumite articole sunt, începând de astăzi, declarate ca fiind neconstituționale. Sens în care se poate deduce de aici că fundamentarea solicitării de către procurorul general, la propunerea SRI, pe astfel de articole, cum ar fi art. 3, este inoperantă, iar faptul că au fost aplicate și aprobate de judecători în acțiuni de „infracțiuni de evaziune fiscală sau corupție” este dovedit că, de astăzi, sunt neconstituționale, în fapt: nelegale! Neconstituționalitatea se referă la conținutul unei legi, dar nelegalitatea este tocmai actul prin care ele au fost operaționalizate atât de SRI, cât și de organele judiciare. SRI, în momentul de față, este într-o situație foarte dificilă, întrucât se dovedește că solicitarea de mandate pentru siguranță națională nu a avut o susținere legică și reală pentru a fi operaționalizată pe infracțiunile de corupție și evaziune fiscală… induse prin hotărâri ale CSAT! Rezultă că toate hotărârile CSAT prin care evaziunea fiscală și corupția au fost decretate ca fiind amenințare la siguranța națională sunt… nelegale! Instituțiile care le-au aprobat, prin reprezentanții săi, cum ar fi ministrul Justiției, al Finanțelor, șefii serviciilor, arată că nu cunoșteau legea! SRI a aplicat hotărâri ale CSAT, acte administrative și trebuie anchetat de urgență! Atât Maior, cât și ceilalți directori, precum Ionuț Matei sau Dumbravă, prin care au acceptat și au propus prin direcția juridică astfel de situații… Trebuie trași la răspundere pentru ingerința gravă și abuzul grav aduse cetățenilor care au fost abuzați de o astfel de activitate! Toate dosarele instrumentate până în 2014 ar trebui să aibă o acțiune de revizuire sau un recurs în anulare, decretat de procurorul general sau ministrul Justiției, pentru a reanaliza toate probele care au rezultat în baza mandatelor de securitate națională!”, a spus colonelul (r) Ion Dedu, pentru TOMIS NEWS.

Contactați pe parcursul zilei de TOMIS NEWS, reprezentanții SRI au refuzat să emită un punct de vedere.

CITEȘTE ȘI:

INTERVIU La SRI ca la „Doi și-un sfert”? Colonel (r) SRI, Dedu: „Este paranoia puterii! Cine are putere uită de legislație. Serviciul știe că povestea clasificării limitează controlul public”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*