Brâul Maicii Domnului, în procesiune la Constanța

Sărbătorirea protectorilor spirituali ai orașului Constanța, Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena, este marcată de către Arhiepiscopia Tomisului printr-o serie de evenimente cultural-religioase.

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, în perioada 18-22 mai, o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Mitropolitul Nikiphoros de Amorion, va aduce spre închinare Cinstitul Brâu al Maicii Domnului (de la Mânăstirea Kato-Xenia din Grecia), capul Sfântului Ioan Valahul și moaște ale Sfintei Împărătese Elena (aflate la mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos). Acestea vor fi întâmpinate de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoți și credincioși.

Luni, a sosit la Constanța Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, care a fost întâmpinat de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în Piața Ovidiu, de unde s-a plecat în procesiune, la Catedrala arhiepiscopală.

Capul Sfântului Ioan Valahul și moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi duse în continuare, spre închinare, la Catedrala arhiepiscopală.

Miercuri, la ora 19.00, la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, ierarhii, preoții și diaconii români și greci vor oficia Taina Sfântului Maslu.

Vineri, 20 mai, începând cu ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului și Mitropolitul de Amorion vor oficia Sfânta Liturghie la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. La ora 18.00, se va porni în procesiune cu sfintele moaște de la Catedrala arhiepiscopală către biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, de unde, împreună cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului, se va continua procesiunea până la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (str. Ștefan Mihăileanu).

Sâmbătă, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați, ierarhii, preoții și diaconii vor oficia Sfânta Liturghie arhierească la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, începând cu ora 8.30. Apoi, de la ora 15.00, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului și sfintele moaște vor fi purtate în procesiune de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” la Catedrala arhiepiscopală.

Duminică, 22 mai, începând cu ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și IPS Nikiphoros, Mitropolit de Amorion, vor târnosi (sfințire mare) biserica „Sfântul Nicolae” din Năvodari (str. Nucilor, nr. 16, zona parc Ion Dobre), slujbă urmată de oficierea Sfintei Liturghii arhierești, la finalul căreia credincioșii vor putea trece și închina în Sfântul Altar. Totodată, cei prezenți vor putea cinsti și Brâul Maicii Domnului, ce va fi adus la acest lăcaș de cult.

Joi, 19 mai, la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură din Constanța va debuta cea de-a XV-a ediție a Festivalului coral dedicat ocrotitorilor orașului Constanța. Vor concerta: Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor, Arhid. Asist. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru), Grupul psaltic al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Dionisie Exiguul” din Constanța (dirijor, elev Alexandru Burduja), Grupul psaltic „Gherontie Nicolau” al Facultății de Teologie  ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța (dirijor, student Ionuț Bănișor),  Grupul psaltic „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța (dirijor, protopsalt prof. Marian Bostan), Corala Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia (dirijor, pr. prof. Cătălin Stanciu) și Corala „Sfântul Apostol Andrei” a Protopopiatului Fetești (dirijor, arhid. prof. Ioan Adrian Clinciu).

Tot de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe 21 mai, de la ora 14.00, la biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Cumpăna, Ierarhul Tomisului va oficia Taina Sfântului Botez pentru opt copii instituționalizați aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Evenimentul este inițiat de către Primăria Cumpăna.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*