Asociația Pro Consumatori: Supraîndatorarea consumatorilor la bănci este o consecinţă a ineficienţei instituţiilor statului!

Anii de după izbucnirea crizei economico – financiare din 2008 au condus la adâncirea sărăciei populației României, iar cauzele acestui fenomen în masă sunt multiple: contracția economică, falimentele multor afaceri sau retragerea unor investitori de pe piața locală cu consecința pierderii locurilor de muncă, reducerile de salarii și pensii, reducerile de posturi în administrația publică, susține Asociația Pro Consumatori (APC), prin intermediul unui comunicat emis miercuri.

Potrivit APC, ca urmare a fragilizării situației economiei naționale dar și datorită stării de incertitudine de pe plan internațional s-a înregistrat o depreciere a monedei naționale față de principalele valute (euro și dolarul american), în timp ce unele dintre valutele cunoscute ca reprezentând un refugiu din fața riscului (francul elvețian, yenul japonez, iar în unele situații chiar și dolarul american) au cunoscut, pe plan mondial, aprecieri semnificative.

Pe de altă parte, APC mai susține că criza a fost premergătoare unei euforii a consumului pe credit și a boom-ului imobiliar, astfel încât consumatorii români care contractaseră credite în această perioadă au fost puși în fața unei aprecieri a poverii ratelor lunare în cazul în care creditele luate erau în valută sau în cazul în care, deși împrumutați în lei, își pierduseră locurile de muncă sau suferiseră diminuări ale salariilor. De altfel, populația României a avut de suportat și un impact dur al creșterii costului vieții datorită deprecierii monedei naționale față de euro, dar și față de celelalte valute forte. (Un euro era 3,1 lei în iulie 2007 față de aproximativ 4,5 lei în prezent, iar dolarul american era 2,2 lei în iulie 2007 față de 4,05 lei acum). Chiar și consumatorii creditați în lei fac cu greu față plăților lunare, deoarece creditarea în moneda națională s-a făcut la dobânzi semnificativ mai mari decât pentru creditele în valută, iar salariile nu au ținut pasul, în general, cu prețurile.

Clauzele abuzive din contractele de credit, un subiect atât de mult dezbătut în ultimii ani, nu sunt de trecut cu vederea în contribuția pe care au avut-o în creșterea excesivă a poverii asupra debitorilor, alături de deprecierea monedei naționale. Sunt cazuri în care costurile multor credite erau mărite cu până la 30% din rata lunară prin perceperea de comisioane sau dobânzi cu formule de calcul netransparente, declarate ulterior ilegale în instanță, fără să trecem cu vederea dobânzile de 7-8.000 % percepute de IFN-uri la plata cu întârziere a ratelor. Toate aceste costuri au fost ”aduse la cunoștința” consumatorilor prin contracte cu clauze foarte puțin inteligibile sau au fost ascunse prin formule de calcul netransparente pe care un om puțin avizat sau chiar cu pregătire medie nu le putea depista. Aceste contracte deosebit de oneroase sunt acum în derulare.

Rezultatul a fost intrarea multor persoane în incapacitate de plată, iar aici nu mă refer doar la plata ratelor, ci, în cazul în care consumatorii încearcă să țină pasul cu plata către bănci, au întârzieri mari la facturile la utilități, de exemplu.

monica-calu„Deși există acte normative trecute prin Parlament, unele chiar adoptate de o perioadă de timp suficientă cât să fi putut produce efectele preconizate de protecție a debitorilor, totuși, amânarea intrării acestora în vigoare se răsfrânge în mod negativ asupra celor care se află în dificultate la plata datoriilor. Mă refer aici, în mod special, la situația creată de amânarea intrării în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice la 1 noiembrie 2016, prin trimiterea de către președintele Klaus Iohannis către Parlament, pentru reexaminare, a actului normativ prin care s-a stabilit de către Guvern ca dată de intrare în vigoare începutul lunii noiembrie 2016, adică cu două luni mai devreme decât fusese stabilit inițial ( termenul era 31 decembrie 2016). Printre motivele amânării sunt acelea că șeful statului consideră că intervalul de timp nu a fost suficient pentru ca toate autoritățile și instituțiile implicate în aplicarea legii insolvenței persoanelor fizice să se pregătească pentru intrarea ei în vigoare astfel încât se ”poate afecta procesul de asigurare a măsurilor concrete privind alocarea resurselor umane și bugetare necesare pentru organizarea și funcționarea comisiilor avute în vedere în actul normativ, cât și a completelor de judecată”. Cu toate acestea, legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 26 iunie 2015 și prevedea intrarea în vigoare la 6 luni de la data publicării! Așadar, deși legea există de mai bine de un an, deși s-a depășit cu mult termenul inițial de intrare în vigoare prin tot felul de amânări pentru aceleași motive de organizare a comisiilor de insolvență și de pregătire a personalului, în continuare termenul la care un debitor s-ar putea pune sub protecția acestui act normativ este incert, iar timpul curge în defavoarea celor cu întârzieri la plăți și care vor fi sortiți executării silite de către creditorii lor, indiferent că aceștia sunt instituții de credit sau sunt furnizorii de servicii sau de utilități.” Monica Calu, Jurisconsult, Expert APC în dreptul consumului.

O altă inițiativă legislativă care a trecut prin Parlament de curând și care ar fi dat șansa unei ușurări a situației consumatorilor cu credite acordate în valută, și anume așa- numita ”Lege a conversiei”, care, de fapt, reprezintă completări aduse OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, dar care a fost, recent, trimisă de către premierul Dacian Cioloș la Curtea Constituțională pentru verificarea prealabilă a constituționalității. În cazul acestei modificări a OUG 50/2010, care a fost înregistrată la Biroul Permanent la 12 februarie 2014 (adică în momentul în care deja se făceau resimțite efectele valorizării valutelor față de leul românesc și foarte mulți consumatori intrau în incapacitate de plată) propunerile inițiale de conversie se refereau la creditele acordate în valută, în general. Printre noutățile care erau aduse se regăsea, de exemplu, faptul că, în cazul în care un credit se referă la un împrumut în monedă străină, să fie cuprins în cadrul contractului, la momentul încheierii contractului, dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, moneda în care, în principal, își primește venitul sau deține activele care finanțează plata creditului, sau moneda statului în care consumatorul fie și-a avut reședința la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie își are reședința în prezent, fie sau orice altă monedă solicitată de consumator.

Inițial, acest proiect de lege prevedea, la forma adoptată de Senat la 18 iunie 2014: ”cursul de schimb la care se efectuează conversia este  rata de schimb a pieței aplicabilă în ziua realizării conversiei, dacă în contractul de credit nu se specifica altfel.”

După nenumărate tergiversări și după discuții aprinse din Parlamentul României, ajunse la apogeul inflamării în momentul în care Banca Națională a Elveției a renunțat la pragul maximal de 1,2 franci elvețieni/euro, prag fixat în 2011 și la care a renunțat pentru a evita efectele negative asupra economiei elvețiene și în special a exporturilor proprii devenite necompetitive, proiectul a rămas într-o relativă penumbră. El a fost readus în lumină printr-un amendament adus proiectului inițial în luna iunie a acestui an și care a restrâns sfera beneficiarilor conversiei doar pentru consumatorii cu credite în franci elvețieni. Forma care era menită a fi trimisă în octombrie 2016 spre promulgare specifica:„Pentru creditele acordate în franci elvețieni, creditorii sunt obligați să efectueze conversia în LEI a soldului creditului exprimat în franci elvețieni”. Astfel, conversia va fi făcută printr-un act adițional la contractul de credit, la cursul de schimb de la data încheierii contractului. În plus, va fi interzisă „introducerea în actele adiționale de conversie a altor prevederi decât cele impuse prin legislație cu precizarea că, dacă băncile vor ignora interdicția,dispozițiile nelegale vor fi considerate automat nule.„În cazul în care împrumutatul a contractat un împrumut pentru achiziționarea unui imobil, teren, construcție, reabilitare, consolidare, extindere, în actul adițional încheiat cu ocazia conversiei, creditul va fi încadrat corespunzător ca «imobiliar», «ipotecar», indiferent cum a fost denumit/vândut/raportat inițial produsul bancar în franci elvețieni”, este punctat în proiectul de lege. Cursul de schimb folosit la conversie va fi cel al Băncii Naționale a României (BNR) din data încheierii contractului/convenției de credit în franci elvețieni. Banca va trebui să comunice în maximum 30 de zile atât actul adițional, cât și noul plan de rambursare pentru lunile rămase, acestea urmând să fie înmânate „cel mai târziu la următoarea scadență după intrarea in vigoare a prezentei legi”.De asemenea, conversia va fi valabilă pentru contractele externalizate, vândute sau cesionate, precum și celor care au fost executați silit„Dispozitiile (…) se aplică și contractelor de credit care au fost externalizate/vândute/cesionate, precum și în cazul contractelor încheiate cu consumatori care au fost supuși executării silite, indiferent de titularul creanței, de stadiul ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului, caz în care consumatorul se poate adresa instanței în vederea recalculării debitului (…)”.

Conversia creditelor din franci elvețieni în lei a fost considerată de deputați ca o măsură de protecție a consumatorilor, având în vedere efectele crizei financiare recente. Totuși, acest act a luat calea Curții Constituționale, fiind contestat de Guvern, iar unul dintre motivele invocate a fost chiar cel al discriminării celorlați consumatori cu credite în valute diferite față de francul elvețian.

Cum bine se știe, până la amendamentul adus în iunie 2016 existau speranțe pentru toți cei care accesaseră credite în valută ca să poată să facă o conversie a creditelor luate în perioada de boom imobiliar într-o altă monedă astfel încât să ajungă la o situație de suportabilitate a ratelor lunare. Garanțiile imobiliare aduse inițial erau evaluate la valori foarte ridicate, cele de dinainte de criză și fuseseră considerate ca îndestulătoare la momentul accesării produselor de creditare. O refinanțare a acelor credite la costurile mai mici, din prezent, în cele mai multe cazuri, ar fi imposibilă, datorită deprecierii semnificative a valorilor imobilelor ipotecate în favoarea băncilor, numai că, o astfel de relaxare a poverii ratelor prin conversie nu este posibilă, momentan, decât pentru consumatorii cu credite în franci elvețieni.

Dar, desigur, calcule făcute de diverși experți ne arată că motive de discriminare există și în ceea ce privește comparabilitatea situației supra îndatorării pentru cei creditați în euro sau dolari. Practic, orice contract de creditare în valută care se întinde uneori pe o perioadă de 20 până la 30 de ani are asociată o componentă de risc valutar, care poate lua turnuri impredictibile și nefaste asupra capacității de rambursare a debitorului. Ar fi fost mult mai bine ca prin modificarea OUG 50/2010 să se fi acoperit situațiile tuturor creditaților în valută, pentru o mai bună atingere a obiectivului de protecție invocat de parlamentari. Si, mult eficient ar fi fost dacă momentul la care ar fi fost deja trecut prin Parlament acest act ar fi fost anterior episodului din 15 ianuarie 2015, când leul a suferit o depreciere semnificativă nu doar față de francul elvețian, ci și față de euro și dolar, cel puțin.

Din păcate, nici această lege de conversie nu poate fi o cale accesibilă acum consumatorului roman împovărat de cheltuieli și cu un buget restrictiv.

Deși Guvernul, recent, a adoptat prevederile Directivei creditelor ipotecare (Directiva 17/2014), care avea, de fapt, ca termen limită de implementare în legislația națională data de 21 martie 2016, totuși, de acest act nu pot beneficia decât consumatorii care încheie contracte ulterior intrării în vigoare a Ordonanței 52/2016. Concret, această ordonanță vizează toate contractele de credit privind vânzarea, respectiv cumpărarea de imobile, contractele de credit garantate cu imobile ipotecate și contractele de credit ce implică un drept legat de imobile. Conform noilor dispoziţii, consumatorii care contractează un împrumut în valută au dreptul de a cere în scris, în orice moment, convertirea creditului într-o monedă alternativă: „Creditorul se asigură că, în cazul în care un contract de credit se referă la un împrumut în valută, contractul prevede dreptul consumatorului de a putea converti, oricând pe parcursul relaţiei contractuale, contractul de credit într-o monedă alternativă”. „Cursul de schimb la care se efectuează conversia este cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României în ziua solicitării conversiei”, se arată în OUG nr. 52/2016. Atunci când se cere convertirea creditului, instituţiile de credit fac o simulare (fără costuri şi comisioane suplimentare) cu privire la graficul de plăţi, atât în moneda contractului, cât şi în moneda aleasă de consumatori. Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale convenite cu creditorii, fără costuri, respectiv comisioane percepute de creditori sau alte garanţii din partea consumatorilor. Se interzice încheierea unui nou contract de credit ca urmare a efectuării conversiei, cu excepţia cazului în care consumatorul solicită în mod expres acest lucru”, mai prevede documentul ce se aplică, însă, numai contractelor încheiate după 30 septembrie 2016!

Mai nou, situația consumatorilor care sunt executați silit nu a putut fi ușurată nici printr-o prevedere trecută prin Parlament și care prevede că nu se permite ca un titlu executoriu să fie pus în executare atât pe conturile bancare ale unei persoane fizice, cât și la locul de muncă. Guvernul a sesizat pe 2 noiembrie Curtea Constituțională a României în vederea exercitării controlului prealabil de constituționalitate referitor la Legea privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, adoptată recent de către Parlament.

Practic, pentru consumatorii care au încheiat contracte de credit înainte de izbucnirea crizei financiare situația rămâne la fel de grea și de incertă. La fel, pentru cei care se găsesc într-o situație de supra îndatorarae din cauză că nu-și mai pot permite achitarea facturilor lunare, încă nu există posibilitatea de a apela la legea insolvenței persoanelor fizice sau la aceea de a evita executările titlurilor executorii atât pe conturi cât și la locul de muncă prin același titlu executoriu. În continuare, în România, un debitor asupra căruia a început executarea silită va fi forțat să îndure toate formele de executare, ceea ce-i îngreunează acelei persoane chiar desfășurarea unei existențe normale, prin asigurarea măcar a traiului zilnic și a neîngreunării plăților de zi cu zi.

Din păcate, este de neînțeles cum, în fața unei situații evident dificile pentru populația supra îndatorată s-a ajuns ca aproape toată legislația creată a-i veni în ajutor să fie, practic, la acest moment, ori nefuncțională, ori întârziată în intrarea în vigoare.

Consumatorii români au nevoie, în primul rând, de legislație de calitate, iar acest lucru trebuie înfăptuit cu depunerea tuturor eforturilor posibile pentru ca acte normative imperios necesare să nu mai fie scoase din Parlament atinse de tot felul de vicii de reglementare, care le întârzie în mod nepermis aplicabilitatea și eficența socială.

stanciu„Consumatorii români sunt printre cei mai îndatoraţi cetăţeni ai Uniunii Europene, una din 3 gospodării având dificultăţi mari la plata ratelor către bănci, înaintea acestora fiind doar consumatorii greci şi bulgari, la o diferenţă foarte mică, de un procent faţă de noi. La polul opus, consumatorii mai puţin îndatoraţi sunt cei din Germania, Belgia şi Olanda, unde numai 5% dintre gospodării au dificultăţi în a-şi plăti ratele către bănci. Boomul supraîndatorării consumatorilor români a fost atins în anul 2007 cand s-au oferit circa 7 milioane de credite, din care jumătate pentru consum. De ce s-a ajuns aici?!? Deoarece cele trei instituţii ale statului român, Parlamentul României, Banca Naţională a României şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, au rămas pasive la procesul de îndatorare a consumatorilor români, nu au facut nimic ca să împiedice amploarea procesului de îndatorare. Parlamentul României prin amendamentele aduse la OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, de aşa zişii „parlamentari bine intenţionaţi”, a realizat un act normativ confuz, favorabil băncilor.Banca Naţională a României nu a mişcat nici măcar un deget în ultimii 9 ani cu privire la supravegherea procesului de îndatorare al consumatorilor români, pe motiv că legea nu-i permite să intervină în relaţia dintre consumator şi bănci, aruncând pisica în curtea ANPC-ului, lăsând consumatorii români la cheremul băncilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a privit de pe margine cum sunt jefuiţi consumatorii români de către bănci, le-a permis acestora să folosească clauze abuzive în contracte şi publicitate înşelătoare în promovarea produselor bancare, cu toate că dispunea de instrumente legislative pentru a stopa astfel de practici. Dar a avut grijă, încă din anul 1992 când s-a înfiinţat ca Oficiu pentru Protecţia Consumatorilor, 9 ani mai târziu transformându-se în Autoritate, să-şi treacă în „fişa postului” activităţi de informare şi educare a consumatorilor, însă nu a iniţiat în ultimii ani nicio campanie de informare şi educare a consumatorilor care să-i ajute pe aceştia să ia decizii informate în legatură cu creditele bancare. Deci, consumatorul român este la cheremul băncilor şi lipsit de protecţie din partea statului în această luptă inegală cu băncile!” conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*