Asociația Elevilor solicită Guvernului adoptarea OUG privind decontarea integrală a navetei până la începerea cursurilor

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) salută punerea în dezbatere publică, de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), a proiectului Ordonanței de Urgență a Guvernului, prin care elevilor care studiază în altă localitate decâte cea de domiciliu le vor fi acoperite integral costurile aferente navetei.

Conform proiectului Ordonanței de Urgență, elevii navetisți ar urma să își achiziționeze abonamentul la jumătate de preț, subvenția către transportator urmând să fie acoperită de către Consiliul Județean. Ulterior, elevul își va deconta abonamentul la contabilitatea unității de învățământ, din banii proveniți prin finanțarea complementară, asigurată prin bugetul local și bani proveniți din sume defalcate de la bugetul național. Astfel, atât autoritățile centrale, cele locale și cele județene vor contribui într-un mod echitabil la asigurarea integrală a costurilor de transport pentru elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu.

Asociația Elevilor din Constanța solicită Guvernului României adoptarea acestui proiect până pe data de 12 septembrie, când vor debuta cursurile anului școlar 2016-2017. Potrivit AEC, adoptarea

Ordonanței de Urgență până la momentul menționat este imperioasă pentru a produce efectele preconizate, de reducere a abandonului școlar în rândul elevilor proveniți din mediul rural, aflați în situație de risc.

După plafonarea decontării navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, în august 2013, peste 35.000 de elevi din România au abandonat școala, din cauza lipsei banilor pentru a ajunge la cursuri. În anul 2013, înainte de momentul în care decontarea navetei a fost plafonată, în țara noastră exista un număr de 198,941 de copii navetiști, într-un singur an acesta scăzând la 163,872, cauză vizibilă fiind lipsa banilor pentru asigurarea costurilor de transport.

După nenumărate demersuri, care au durat aproape 3 ani, suntem pe punctul de a reveni la normalitate. Decontarea integrală a costurilor de transport pentru elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu este o măsură de bun simț, într-un stat care sprijină accesul liber la educație pentru toți copiii săi, indiferent de mediul de proveniență sau venitul familiei. Este condamnabil faptul că timp de 3 ani de zile elevii navetiști cu o situație materială precară au fost nevoiți să părasească școala, din cauza indolenței statului român. Adoptarea Ordonanței în ședința de Guvern de săptămâna viitoare este deosebit de importantă, pentru ca aceasta să fie aplicată încă din prima zi de școală”, a declarat Constantin-Alexandru Manda (FOTO), președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*