Asociația Elevilor: Peste 1000 de beneficiari în cadrul celei de-a doua ediții a caravanei „ABC-ul carierei”

Pentru al doilea an la rând, în perioada 10-31 octombrie, reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța (AEC) au putut fi văzuți în întreg județul, unde sub sloganul „Te ajutăm să îți conturezi viitorul!” au adus în fața a peste 1000 de elevi personalități din diverse domenii de activitate, care au vorbit cu aceștia despre profesia lor, traseul în carieră și le-au răspuns tuturor întrebărilor și curiozităților.

CITEȘTE ȘI:

Asociația Elevilor lansează a doua ediție a proiectului ABC-ul carierei

A doua ediție a caravanei „ABC-ul carierei” a debutat în municipiul Constanța pe data de 10 octombrie, iar apoi a ajuns în alte șapte localități: Hârșova (12.10), Medgidia (16.10), Negru-Vodă (18.10), Cobadin (23.10), Mihail Kogălniceanu (27.10), Eforie (30.10) și Mangalia (31.10), în fața elevilor venind următorii speakeri, cărora le mulțumim public pentru că au dat curs apelului nostru și au venit să îi inspire pe elevii constănțeni:

  • Iulian Gropoșilă, antreprenor;
  • Sînziana Ionescu, jurnalist;
  • Costin Udrea, avocat;
  • prof.univ.dr. Vlad Tica, medic;
  • Alina Moise, inginer;
  • Dan Cojocaru, actor;
  • Costin Scurtu, istoric;
  • Elisa Toader, agent de poliție.

Modul pozitiv în care elevii au primit caravana „ABC-ul carierei” este pentru noi o bucurie și în același timp o provocare, obligându-ne să continuăm și să venim cu idei inovatoare, care să îmbunătățească conceptul proiectului. În acest moment, la nivelul Asociației analizăm cum putem crește periodicitatea acestui tip de activități, astfel încât un număr mai mare de elevi să aibă posibilitatea de a beneficia.

A doua ediție a proiectului „ABC-ul carierei” a fost realizată de Asociația Elevilor din Constanța, cu sprijinul grupului de firme Enel România și a mai multor parteneri locali: Cityplex Tomis Mall, Primăria Hârșova, Primăria Medgidia, Primăria Negru-Vodă, Primăria Cobadin, Primăria Mihail Kogălniceanu, Liceul Teoretic „Carmen Sylva” și Liceul Teoretic „Callatis”, Liceul Teoretic „Ioan Cotovu”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic „Negru-Vodă”, Liceul Cobadin și Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”.

ABC-ul carierei a pornit anul trecut din dorința noastră de a oferi elevilor o alternativă la lipsa programelor de orientare profesională și în carieră, care ar trebui să aibe loc la nivelul unităților de învățământ, dar care, din păcate, există mai mult pe hârtie. Specificul acestui proiect drag mie este că noi, alături de speakeri, mergem în comunitățile locale din județ, unde rar se întâmplă să aibă loc astfel de acțiuni. De asemenea, pentru AEC acest proiect este extrem de util, deoarece ne oferă posibilitatea să luăm pulsul învățământului la firul ierbii, în întreg județul. Vă invităm să rămâneți aproape, deoarece acest tip de proiecte vor avea loc în continuare, angrenând și mai mulți elevi din și mai multe localități.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*