APMC coordonează acțiunile de definire a unei strategii navale. Făgădău: „În urmă cu 3-4 ani nici unul dintre noi nu visa că vom ajunge la acest moment”

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APMC) a organizat, miercuri, o întâlnire de lucru alături de autoritățile locale și organizațiile reprezentative din sectorul naval pentru, printre altele, stabilirea unui plan de acțiuni comune în vederea definirii unei strategii navale sau prezentarea investițiilor propuse de administrațiile portuare și de căi navigabile interioare în bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2018.

Evenimentul este perceput, pe bună dreptate, ca o premieră, întrucât APMC, după mai mulți ani de secretomanie aproape de stadiul paranoic și din motive greu de înțeles, reușește să organizeze o astfel de masă rotundă cu toți factorii implicați în sectorul naval.

La evenimentul de miercuri au mai participat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Minea; autorități locale, reprezentanții administrațiilor portuare de la Dunăre, ai CN Administrația Canalelor Navigabile, ai Asociației Armatorilor și Operatorilor Portuari – Fluviali din România și ai organizațiilor reprezentative din sectorul naval.

„Este prima întâlnire aplicată pentru ceea ce dorim să obținem pentru sectorul naval de transport pe termen scurt, mediu și lung, în colaborare cu organizațiile operatorilor portuari. Acum un an, Constanta Port Business Association, împreună cu APMC, semna primul protocol de colaborare și rezultatele nu au întârziat să apară. Este un nou climat care cuprinde comunitatea locală, administația, operatorii, care creează premisele dezvoltării acestui sector vital în economia românească. Sperăm ca acest lucru să reprezinte un început pentru o mai mare și corectă importanță acordată sectorului naval”, a spus directorul general al APMC, Nicolae Dan Tivilichi.

La întâlnirea de lucru a participat și primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, care a onorat invitația pentru a-și exprima mulțumirile față de conlucrarea propusă de APMC și aflată în desfășurare.

„Sunt extrem de bucuros că o asemenea dezbatere se desfășoară aici și reușește să aducă la masa beneficiarii acestui efort. Mă bucur că intrăm într-o normalitate. În urmă cu 3-4 ani nici unul dintre noi nu visa că vom ajunge la acest moment. Dacă în urmă cu câțiva ani orice vizită în Port era întâmpinată de neînțelegeri, de probleme punctuale care erau ancorate strict într-un teritoriu închis, iată că astăzi avem strategia navală, de care Constanța este dependentă și vă asigur că municipalitatea își dorește să includă în liniile strategice acest sector și dacă am făcut această paralelă, vă relatez o întâlnire de ieri, când a venit domnul director Tivilichi cu Eduard Patrichi și ne-au surprins într-o întâlnire de lucru cu Banca Mondială. Au venit la fix, pentru că tocmai dezbăteam o suprapunere a tuturor planurilor urbanistice zonale sau geneerale, să identificăm suprafețe mari pentru parcuri industriale sau alte posibile dezvoltări de infrastructură. Suntem într-un moment al dialogului, al conlucrării și vă mulțumesc, pentru că fiecare avem interesul să facem o strategie foarte bună, să ne facem treaba mai bine, mai ușor”, a spus Decebal Făgădău.

Susținerea pentru un astfel de demers a venit și din partea autorităților centrale, prin secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea, o prezență tot mai constantă în județul nostru în ultima vreme când vine vorba de evenimente din sectorul de transport naval.

„Un cadru extrem de călduros, în care dezbatem legislația specifică și proiectele pe care APMC le are în desfășurare. Doar în acest fel, pe calea dialogului, vom putea găsi cele mai bune soluții astfel încât operatorii portuari să își desfășoare activitatea în bune condiții, să obțină profit, să poată plăti taxe și impozite domnului primar, iar noi, ministerul, ca organ central, să putem cunoaște realitățile să putem oferi politici în transportul naval care să corespundă nevoilor lor. În definitiv, rolul nostru este de a asigura condiții legale, specifice mediului de transport naval, astfel încât 10.000 de lucrători portuari, o forță extrem de importantă, împreună cu familiile lor, să aibă o viață din ce în ce mai bună. Nimic nu este mai prețios decât viața și familia angajaților. Avem la această masă oameni implicați în business, în administația centrală și locală, astfel încât să avem rezultate tot mai bune în acest segment al economiei naționale. Să nu avem nici o reținere în a ne spune părerile, pentru că doar așa vom avea o soluție benefică pentru ambele părți”, a spus Ionel Minea.

APMC intenționează astfel să stabilească un plan de acțiuni comune în vederea definirii unei strategii navale; analiza problemelor de navigabilitate pe Dunăre; prezentarea investițiilor propuse de administrațiile portuare și de căi navigabile interioare în bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2018, având în vedere obligativitatea reinvestirii a 75% din profit în infrastructura portuară, conform Legii nr.235/2017 sau situația căilor ferate în porturile românești.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*