Ambasadorul republicii Croația la București în vizită la CCINA

Directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA), Dănuț Jugănaru, a primit luni vizita E.S. domnul Davor Vidiš, Ambasadorul Republicii Croaţia la Bucureşti.

Cu ocazia acestei întâlniri, au fost prezentate, de către Jugănaru, principalele domenii de activitate ale companiilor constănţene, precum şi oportunităţile de afaceri din judeţul Constanţa. Domnul Ambasador s-a arătat deosebit de interesat de activitatea Portului Constanţa, atât ca port maritim, cât şi fluvial, de activitatea şantierelor navale din Constanţa şi Mangalia, afirmând că judeţul nostru este unul din judeţele cu mare potenţial economic.

Potrivit CCINA, directorul Jugănaru a lansat invitaţia firmelor din Croația de a investi în Constanţa, de a crea aici societăţi mixte şi noi locuri de muncă. În vederea prospectării pieţei constănţene şi stabilirii unor contacte de afaceri cu agenţi economici constănţeni, directorul CCINA a propus domnului Ambasador  Davor Vidiš organizarea comună a unui parteneriat de afaceri la Constanţa, între firmele croate şi cele româneşti.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*