A reușit să enerveze pe toată lumea. „Vrabie pune în pericol o investiție de 600 de milioane de euro”. Moinescu ia în calcul să acționeze în Justiție; Iordache, șocat, dar cu conștiința împăcată

Aventurile la beție ale lui Valentin Vrabie produc efecte dintre cele mai negative. În timp ce primarul de la Medgidia se laudă că „am p*la mare”, a ajuns în această funcție „pentru că sunt șmecher” și că „«băi» sunt mai mulți, dar primar e doar unul”, politicienii locali și instituțiile din județ sunt zguduite de abordarea, planurile și efectele produse de starea bahică a lui Valentin Vrabie.

Cu antecedente în astfel de ieșiri de mahala, primarul de la Medgidia l-a bombardat zilele trecute cu apeluri telefonice pe Adrian Barză, doar pentru a-l jigni atât pe el, cât și pe familia acestuia și nu numai. Se spune că, la beție, omul spune adevărul și astfel, printre sutele de înjurături ale lui Vrabie, aflăm și de planurile sale. Se suspecta că Valentin Vrabie intenționează să ajungă președinte al Consiliului Județean Constanța, un plan mai vechi exploatat prin proteste la sediul instituției în anii precedenți și jocurile politice făcute în culise. Alegerile au trecut, dar planul a rămas și Vrabie a punctat că, în 2020, va fi președintele CJC. Ulterior, după mai multe pahare, s-a încurcat în planuri și a precizat că „în 2020 tot eu voi fi primar, băi bulangiule”.

CITEȘTE ȘI:

HALUCINANT! Primarul de la Medgidia, Valentin Vrabie s-a dus în Peștera, ca să BATĂ un consilier local. În timp ce îi căra pumni: „Cine p*la mea ești tu să îmi ceri raportul Curții de Conturi, bă, nenorocitule?”

Țuțuianu pune la îndoială educația lui Vrabie

Toți politicienii din Constanța au ascultat conversațiile dintre Adrian Barză și Valentin Vrabie, redate în înregistrările publicate de constanta.ro și pe care le redăm mai jos. Printre ei, președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, care, mai în glumă, mai în serios, i-a urat succes primarului de la Medgidia în perspectiva alegerilor din 2020.

„Funcția de președinte (al CJC – n.r.) se obține prin votul consilierilor județeni. Nu pot decât să îi urez mult succes domnului Vrabie în această cursă. În ceea ce privește vocabularul dumnealui, nu cred că acest tip de limbaj îi face cinste vreunei persoane, mai ales un reprezentant al administrației publice. Consider că, atât în spațiul public, cât și în privat, orice om trebuie să aibă o conduită civilizată. Depinde însă de educația fiecăruia…”, a spus Marius Horia Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

Iordache este șocat. „Am conștiința împăcată că am făcut tot ceea ce ține de mine să mă comport civilizat”

A ajuns primar „pentru că sunt șmecher”, motiv suficient ca Vrabie să treacă de la injuriile la adresa lui Barză la reproșuri aduse foștilor primari ai orașului, Marian Iordache sau Dumitru Moinescu, responsabili, în viziunea actualului primar, de „distrugerea economică, socială și culturală în ultimii 27 de ani”. De asemenea, Vrabie susține că cei doi se fac responsabili și de datoriile Medgidiei „pe care le plătesc eu”, ca și cum actualul primar plătește din banii lui, pe care susține în declarația de avere că nu îi are, datoriile orașului Medgidia.

„Treaba lui, poate să afirme orice, ce rost are să intervin? Eu sunt treaz, nu beau, nu am băut și nu voi bea, așa că nu am timp să intru în astfel de polemici. Medgidia l-a votat cu 60%, să-l stăpânească în următorii doi ani. Se pare că da (este reprezentativ – n.r.), a fost votat în proporție covârșitoare, din păcate. Reacțiile de pe Facebook, cele mai multe sunt favorabile lui, așa că ce să mai zicem? Pe mine nu mă mai interesează politica din Medgidia acum, am fost primar, activez la nivel județean, iar despre ce spune Vrabie sau oricine altcineva despre mine este problema persoanei respective. Am conștiința împăcată că am făcut tot ceea ce ține de mine să mă comport civilizat, cu bun simț, cu atenție pentru fiecare cetățean, nu are rost să intru în polemici”, a spus Marian Iordache, pentru TOMIS NEWS.

Moinescu: „De fapt, suma este mult mai mică, dar el nu știe să citească contracte”

Șapte miliarde sau patru miliarde? Sau câte miliarde? Nici Valentin Vrabie nu știe exact ce datorii are Medgidia, dar punctează de fiecare dată că sunt datorii mari, făcute de Iordache și Moinescu și pe care el trebuie să le plătească. Dumitru Moinescu pune la îndoială capacitatea administrativă a lui Valentin Vrabie și îi recomandă să citească contractele.

„Of, of, of… Sunt niște mizerii afirmațiile lui… Omul acesta ar trebui să se ocupe de treburile Medgidiei și să uite lamentările, reproșurile, să își vadă de treaba lui și să aducă orașului ceva bani. O să mă mai uit o dată să văd dacă a precizat exact că am furat și dacă a spus așa ceva o să îmi caut dreptatea în Justiție! Acum vreo jumătate de an spunea ceva de șapte miliarde (datorii ale orașului – n.r.), acum, mai curând, spunea de patru miliarde… De fapt, suma este mult mai mică, dar el nu știe să citească contracte, nu știe să se uite la formula de calcul a dobânzii, nu știe și nici nu vrea să învețe. Nu este (reprezentativ pentru oraș – n.r.), ar fi o mare jignire pentru toți locuitorii Medgidiei dacă i-am compara cu cel care deține funcția de primar acum, mare jignire ar fi!”, a spus Dumitru Moinescu, pentru TOMIS NEWS.

600 milioane de euro ar putea fi pierduți, din cauza belicosului Vrabie

În momentul de față, operatorul regional în domeniul alimentării cu apă potabilă, SC RAJA, a demarat procedurile legale privind implementarea unui proiect de 592 milioane de euro pentru cinci județe din țară, inclusiv Constanța. Astfel, prin proiectul „Sprijin pentru pregătirea Aplicației de Finanțare și a Documentațiilor de Atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Aria de Operare a S.C. RAJA S.A. Constanța, în perioada 2014-2020”, Regia derulează un amplu și îndrăzneț proiect de infrastructură. Potrivit surselor TOMIS NEWS din cadrul CJC, singura problemă o reprezintă Medgidia, unde Valentin Vrabie refuză să semneze, aspect care ar putea duce la pierderea completă a sumei și, evident, îngroparea proiectului. De altfel, pe 28 noiembrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Medgidia, proiectul de hotărâre privind inițiativa RAJA a fost retras de pe ordinea de zi. Într-o adresă către RAJA, Vrabie a punctat faptul că municipiul Medgidia nu face parte din acționariatul companiei și, prin urmare, tariful aferent serviciilor de apă și canalizare trebuie redus cu 50%, o altă șmecherie politică prin care primarul își consolidează electoratul.

Proiectul vizează investiții în 85 de localități din aria de operare a companiei, care includ: 687 km rețele de apă, 576 km rețele de canalizare, 444 km rețele de canalizare, 132 km conducte de refulare, 138 stații de pompare, 6 stații de epurare sau o stație de valorificare a nămolului. Cea mai mare parte a investițiilor va avea loc în județul Constanța, 502 milioane euro. Dacă Vrabie va refuza să semneze, RAJA își poate lua adio și de la bani și de la proiect. Și nu este singurul loc în care compania are de furcă cu Vrabie. Primarul de la Medgidia vrea să scoată RAJA din oraș, un demers început anul trecut, blocat temporar de PNL printr-o plângere penală, însă cauza s-a clasat și Vrabie a început pe 20 noiembrie strângerea de semnături necesare organizării referendumului.

Anul acesta, Valentin Vrabie a reușit să atragă de la Guvern doar suma de 200.000 lei, deși este membrul unui partid aflat la guvernare, pentru „dezvoltare locală”, acordată la sfârșitul lunii iulie, prin repartizarea procentului de 20% din sume defalcate din cota de 18,5% din impozitul pe venit. Jenant pentru un municipiu, în contextul în care aceeași sumă a fost acordată unor localități precum Dumbrăveni, Istria, Mereni, Aliman, Saraiu sau Castelu, comună aflată chiar lângă Medgidia. Mai mulți bani au obținut în acea lună Pecineaga (265.000 lei) sau Limanu (300.000 lei).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*