23 August. Ziua care a scurtat războiul, dar ne-a adus agonia

Editorial
Editorial

Regele Mihai: Fără a mă consulta, ați decis singur continuarea războiului, în pofida faptului că frontul se prăbușește!

Antonescu: Nu continuarea războiului, ci obținerea unui moment favorabil, prin luptă dacă nu se poate altfel, care să ne permită un armistițiu și nu o capitulare fără condiții! Dacă am șansa unei singure victorii, care să îi oprească pe ruși, aceștia vor prefera un armistițiu. (…) Nota a fost prezentată, azi, în Consiliu: evitarea devastării țării, evitarea dezonoarei armatei române, respectarea administrației românești. Problema Basarabiei și a Bucovinei de Nord să fie rezolvată la sfârșitul războiului, plata daunelor să nu depășească posibilitățile țării… cam asta ar fi… peste toate, condiția supremă: nerecunoașterea Diktatului de la Viena, implicit realipirea Transilvaniei de Nord!

Regele Mihai: Credeți că puteți obține toate aceste condiții?

Antonescu: Așteptăm un răspuns de la Moscova, prin Stockholm, pentru asta m-am întors ieri de pe front. Dar, în așteptarea răspunsului, trebuie să luptăm!

Regele Mihai: După informațiile mele, în afară de Stockholm s-a mai acționat și în alte direcții.

Antonescu: Eu le-am facilitat pe toate, în mod deliberat. Le-am spus și domnilor Maniu, Brătianu, Titel Petrescu: încheiați dvs. armistițiul, nu vă fac nici o opoziție, dimpotrivă, vă dau tot concursul, devin soldat și execut ordinul primit, luați conducerea! Răspunsul dumnealor a fost totdeauna negativ.

Regele Mihai: Aș nuanța puțin. Răspunsul lor a fost: Antonescu a vârât țara în război, Antonescu s-o scoată!

Antonescu: O scot, dar nu oricum! În nici un caz cu bolșevizarea României! Eu nu dau țara pe mâna rușilor!

Este ultima conversație a conducătorului statului, Ion Antonescu, și Regele Mihai, cu doar câteva momente înainte ca mareșalul să fie arestat. Antonescu ținea cu dinții să nu dea „țara pe mâna rușilor”, iar Regele Mihai invoca măsurile urgente pentru evitarea unei catastrofe naționale. În dimineața acelei zile, frontul din Moldova fusese rupt, iar trupele române se aflau într-o situație dramatică.

După înfrângerea Germaniei în bătălia de la Kursk (iulie – august 1943), Antonescu începea să cocheteze cu ideea păcii cu Aliații și a încercat acest lucru în tandem cu italienii, care au reușit într-un final încheierea unei păci separate la 3 septembrie.

Atât Regele, cât și Antonescu sau opoziția politică din țară, în frunte cu Iuliu Maniu, doreau garanții ca România să nu fie abandonată în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Nici una din aceste tabere nu știa că Roosevelt, Churchill și Stalin hotărâseră la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943) că nu va exista o debarcare a Aliaților în Peninsula Balcanică și nu știau nici de celebrul acord de procentaj, din octombrie 1944, prin care România intra în proporție de 90% sub controlul URSS, cu încuviințarea Aliaților.

Primii care anunță că Mihai a fugit cu aurul sunt… nemții!

Dezinformarea face din minciună însăși baza eficacității sale. Așa că tragedia națională a avut loc. După actul de la 23 August, Armata Roșie, teoretic aliată, a întreprins măsuri de dezarmare și arestare a militarilor români. Numărul acestora,  luați prizonieri de „aliații” care „acceptaseră armistițiul”, oscilează în documentele românești între 60.000 și 160.000, cifra maximă fiind emisă de Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului în ianuarie 1945. Comandamentele sovietice au recunoscut internarea a circa 26.000-40.000 de militari români. După multe insistențe din partea reprezentanților Marelui Stat Major român s-a reușit eliberarea, la 16 septembrie, doar a trei generali, 18 ofițeri și a 22 de gradați și soldați.

În ziua de 23 August 1944, propaganda nazistă din România a ajuns la un nivel greu de imaginat. Radiourile Ilse Zwei, Dunărea și Berlinul s-au avântat într-o luptă propagandistică de neînchipuit și în care au ajuns să se adreseze și… muncitorilor din uzine și ateliere și până și… legionarilor!

Dunărea: „Regele Mihai a trădat țara și a pregătit un avion special pentru a-l duce la loc sigur, în străinătate, unde își are depozitat de luni de zile aurul furat din România”. Îndemnurile pentru români de a se alătura „noului guvern național” s-au repetat zile în șir, concomitent cu: „toate unitățile române s-au pus la dispoziția noastră pentru a restabili ordinea, ceea ce va fi înfăptuit în câteva ceasuri”. Nu s-a înfăptuit în câteva ceasuri și nici zile, de fapt niciodată, chiar și în 28 august, când Dunărea a „plecat în porumb”, anunțând că Regele Mihai a fugit în Turcia!

9-Mai-1945-Ziua-Victoriei-14

Ceaușescu nu putea candida fără 23 August!

Era doar primul episod al dramei ce avea să acopere România pentru mai bine de o jumătate de secol.

După abdicarea Regelui, în 1948 data de 23 August devenea ziua națională și așa a rămas timp de 41 de ani. Intens influențată politic, așa cum șade bine în comunism, în primii ani, până în 1955, se vorbea de „Stalin și poporul rus, fericire ne-au adus”. Copiate după manifestările sovietice din 7 noiembrie, evenimentele din România înfățișau o tribună cu liderii partidului și, în fața lor, batalioanele oamenilor muncii, care defilau cu steaguri și pancarte. Pentru că tot am vorbit de influențele politice, astăzi, când ne uităm la fotografiile cu acele tribune, putem sesiza cum, de la an la an, diferite personaje ale elitei comuniste dispăreau, precum Lucrețiu Pătrășcanu, Ana Pauker ș.a.

0362618045a3a5fc883e65b6bec2fcac3c8

După 1956, Nikita Hrușciov, deținătorul frâielor de la Kremlin, condamna crimele lui Stalin, iar, în România, triumfa stema României Populare și, pentru prima dată, se includea termenul „național”. Totodată, „eliberarea” dobândea conotații interne, fără intervenția URSS. Nicolae Ceaușescu se autoproclamă președinte al României în 1974, tabloul său și al Elenei înlocuiește stema cu prilejul manifestărilor de 23 August, iar actul din 1944 devine unul de „eliberare națională antifascistă”, cu mult diferit de față de „eliberarea țării de către eroica armată sovietică”, așa cum era în anii 1950. De altfel, Ceaușescu nu putea candida la mascarada numită și „alegerile” pentru Marea Adunare Națională decât în circumscripția electorală nr. 1, care cuprindea muncitorii de la uzinele 23 August.

23-august-parada_45465800

Când eram la școală, ni se spunea că întoarcerea armelor a însemnat scurtarea războiului cu șase luni. O fi adevărat sau nu, ceea ce contează este că fiecare oră de război mai puțin a însemnat salvarea de vieți omenești, iar istoria s-a scris iremediabil, fără relevanța lui „dacă”. Totodată, ne putem întreba, pe bună dreptate, cu cât a prelungit România războiul prin alianța cu Germania, după recuperarea Basarabiei?

Cert este că actul de la 23 August 1944 nu ne-a ajutat să scăpăm de comunism, ba chiar a ușurat ocuparea sovietică, iar României nu i s-a recunoscut contribuția la victoria Aliaților, ceea ce este o mare nedreptate, instrumentată de Occidentul care ne-a tratat sec: „înțelegeți-vă cu rușii”. Rușii numai la înțelegere nu erau dispuși, în contextul în care primeau întreaga Europă de Est ca pe tavă și din care au făcut ce au vrut, timp de jumătate de secol.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*